îndemn

AnunțB.O.R.îndemnNoutățiSf. Sinod

Îndrumări privind slujbele de Florii, din Săptămâna mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti

Îndrumări ale Cancelariei Sfântului Sinod, aprobate de Patriarhul României, privind slujbele de Florii, din Săptămâna mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti, în condiţiile stării de urgenţă. Întrucât slujbele de Florii, slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor mireni, pentru a oferi credincioşilor...
AnunțEpiscopulîndemnPostPS Ambrozie

DUMINICA A III-A DIN POSTUL MARE (A SFINTEI CRUCI) | PREASFINȚITUL PĂRINTE DR. AMBROZIE, EPISCOPUL GIURGIULUI, A SĂVÂRȘIT SFÂNTA LITURGHIE LA MĂNĂSTIREA “IZVORUL TĂMĂDUIRII” DIN JUDEȚUL GIURGIU

Ieri, 22 martie 2020, în Duminica a III-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci), Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, înconjurat de un sobor de preoți și de diaconi, la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din comuna Florești-Stoienești, județul Giurgiu.   În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa, pornind de la îndemnul Mântuitorului că „oricine...
AnunțEpiscopulîndemnManastirea ComanaNoutățiPS Ambrozie

15 MARTIE| Permanenţa Consiliului Eparhial al Episcopiei Giurgiului

Astăzi, 15 martie 2020, la Mănăstirea Comana, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-au desfăşurat lucrările Permanenţei Consiliului Eparhial al Episcopiei Giurgiului. În cadrul lucrărilor s-au luat diverse hotărâri ce privesc aspecte pastoral misionare şi administrative în contextul actual creat ca urmare a creşterii riscului de contaminare cu coronavirusul COVID-19.  Dintre hotărâri amintim: Preoţii din parohiile din cuprinsul Episcopiei...
B.O.R.îndemnPatriarhul

Patriarhul: Să transformăm perioada de criză medicală într-una de întărire în credință și sporire a dragostei

În Duminica a doua din Post se prezintă în biserici Vindecarea unui slăbănog (paralitic), text evanghelic care arată puterea vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos, dar și importanța grijii pentru sănătatea semenilor. Referindu-se la cei patru prieteni care desfac acoperișul unei case pentru a-l duce pe bolnav în fața Mântuitorului, Patriarhul Daniel a spus că ei „simbolizează acum şi pe toţi...
AnunțB.O.R.îndemnNoutățiSf. Sinod

Îndrumări către parohii și mănăstiri pentru respectarea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu noul Coronavirus (Covid-19)

Cancelaria Sfântului Sinod a transmis joi un document cu mai multe îndrumări adresate parohiilor şi mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române pentru respectarea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu noul Coronavirus (Covid-19):   1. Afișarea, la intrarea în lăcașul de cult, a recomandărilor Ministerului Sănătății pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul Coronavirus (Covid-19); 2. Consultarea la nivel de unitate de cult,...
AnunțîndemnNoutăți

RECOMANDĂRILE EPISCOPIEI GIURGIULUI CU PRIVIRE LA PREVENIREA INFECȚIEI CU CORONAVIRUS (COVID – 19)

Iubiţi credincioşi, În contextul nevoii de stopare a modului de răspândire şi infectare cu noul virus COVID-19, vă îndemnăm să respectaţi toate regulile de igienă solicitate de autorităţile sanitare. De asemenea dacă în ultima perioadă aţi călătorit în zone de risc sau suspectaţi că aţi putea fi purtători ai noului virus, în scopul protejării celorlalţi vă rugăm să evitaţi zonele...
AnunțB.O.R.îndemnNoutăți

Rugăciune specială pentru încetarea noii epidemii

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis miercuri, 11 martie 2020, către toate eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române, o rugăciune de rostit în contextul răspândirii virusului COVID-19. Rugăciune specială pentru încetarea noiiepidemii Înainte de Otpustul Slujbei (Sfânta Liturghie sau Vecernie sau Pavecerniță), preotul rostește: Domnului să ne rugăm! Credincioșii: Doamne, miluiește! Preotul citește această rugăciune, pe solee, cu fața spre răsărit:...
EpiscopulîndemnManastirea ComanaNoutățiPS AmbrozieSărbătoareSf. Sinod

PRIMA DUMINICĂ DIN POSTUL MARE (A ORTODOXIEI) SĂRBĂTORITĂ ÎN BISERICA MĂNĂSTIRII COMANA, JUDEȚUL GIURGIU

Biserica Ortodoxă s-a aflat ieri, 8 martie 2020, în Duminica I din Postul Mare (numită „a Ortodoxiei"). Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Ambrozie a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica "Sf. Nicolae" a Voievodalei Mănăstiri Comana din județul Giurgiu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon, teologul Sergiu Bigu,...
AnunțEpiscopulîndemnNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

PAROHIA JOIȚA, PROTOPOPIATUL BOLINTIN | SLUJIRE ARHIEREASCĂ ÎN DUMINICA LĂSATULUI SEC PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI

Ieri, 1 martie 2020, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfânta Filofteia“ din localitatea Joița, Protopopiatul Bolintin, împreună cu soborul de preoți și diaconi, în prezenta unui număr mare de credincioși din localitate și nu numai.  La momentul cuvenit,...
EpiscopulîndemnNoutățiPS Ambrozie

Cuvântul Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului la inmormantarea tânărului Vili Viorel Păun

Mult îndurerată şi încercată familie, Precucernici părinți, Întristată adunare, În aceste zile, premergătoare Postului Sfintelor Paşti, am aflat cu multă durere despre atentatul petrecut în oraşul Hanau, în apropiere de Frankfurt – Germania, în care şi-au pierdut viaţa 9 persoane, între care şi fratele nostru Vili Viorel Păun. Clopotele bisericilor din comuna Singureni bat dangătul lor prelung vestind întristare şi...
1 2 3 4
Page 2 of 4