AnunțîndemnNoutăți

RECOMANDĂRILE EPISCOPIEI GIURGIULUI CU PRIVIRE LA PREVENIREA INFECȚIEI CU CORONAVIRUS (COVID – 19)

Iubiţi credincioşi,

În contextul nevoii de stopare a modului de răspândire şi infectare cu noul virus COVID-19, vă îndemnăm să respectaţi toate regulile de igienă solicitate de autorităţile sanitare.

De asemenea dacă în ultima perioadă aţi călătorit în zone de risc sau suspectaţi că aţi putea fi purtători ai noului virus, în scopul protejării celorlalţi vă rugăm să evitaţi zonele de aglomerare publică deci şi participarea la rugăciunile de obşte din Sfânta Biserică.

În cazul în care vă aflaţi într-una din aceste situaţii, la cerere, preoţii Eparhiei noastre au binecuvântarea de a vă vizita la domiciliu pentru administrarea Sfintelor Taine.

Serviciul religios la Sfânta Biserică va continua în mod normal, în fiecare din parohiile noastre fiind organizate la intrare puncte de dezinfecţie şi igienizare.

În această perioadă de profundă încercare să ne intensificăm rugăciunile, să ne întărim credinţa şi să îl rugăm pe Dumnezeu să ne păzească în pace, întregi şi sănătoşi spre slava numelui Său cel sfânt.

Cu dragoste în Hristos Domnul, doctorul sufletelor şi al trupurilor,

Episcopia Giurgiului.