Catedrala Episcopală
„Adormirea Maicii Domnului”
din Giurgiu
ISTORICUL
CATEDRALEI EPISCOPALE
„ADORMIREA MAICII DOMNULUI”
DIN GIURGIU
Giurgiu, frumoasa așezare vlăsceană ce dăinuie de veacuri pe malul stâng al Dunării, atestată documentar la 23 septembrie 1403 printr-un act ce poartă semnătura Marelui Voievod Mircea cel Batrân (1386-1418), îsi are rădăcinile mult mai adânc înfipte în istorie, după cum arată mărturiile scoase la iveală de oamenii de știință în domeniu, locurile acestea înscriindu-se printre cele în care s-a născut poporul român.
În 1420 cetatea Giurgiu a fost cucerită de turci, fiind transformată în raia pentru patru sute de ani, cu excepția unor scurte perioade în care unii dintre domnitorii Țării Românești, apărători ai crestinătății, reusesc să cucerească locurile acestea ce le aparțineau de drept.
Istoria ne arată că până în 1829, an în care prin Tratatul de la Adrianopol raialele Turnu, Giurgiu si Brăila trec sub administrație românească, creștinilor din aceste teritorii nu li se îngăduia să-și construiască locașuri de cult deasupra solului și nici să aibă clopote la ele. Din aceasta cauză, creștinii vor fi nevoiți să recurgă la construirea bisericilor îngropate sub pamânt.
Asemenea locașuri de închinare au existat și la Giurgiu , căci în Cartografia bisericilor bucureștene pe anul 1810, publicată în revista „Biserica Ortodoxa Română”, se amintește și de „preotul Radu sin popa Ivan, hirotonisit preot de Vlădica Cerveno chir Chiril, pe biserica din Giurgiu în anul 1802 August 25.”
De asemenea, având grijă de locuitorii acestei cetăți, Tribunalul turcesc din Giurgiu amintește într-o hotarâre a sa din 1806 despre reparațiile ce s-au făcut bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.
O mărturie incontestabilă o găsim în textul unei inscripții cioplite în piatră, în limba română, scrisă cu caractere chirilice, păstrată astăzi în catedrala, care spune așa:
„Inscripție deasupra monumentului
Subt acest monument zidit
Jertfelnic bisericii vechi existând
La anul 1806 în pamânt cladita
Cu hramul Adormirea Maicii Domnului slavita
Sub obladuire otomana fiind
Neîngaduit deasupra a fi zidita
La anul 1851 din nou s-a înfiintat
Sub acel hram înaltat
Si cea veche s-a stricat
Prin îndemnul Parintelui Protopop
Anume Dragan Mirodat
Sub îngrijirea dumnealor
Manole Grabobici si Daniil Denea
Epitropii acestei biserici
În a jertfelnicului marire
Întru vesnica pomenire
Scriitor Dascalu Dumitru, an 1859.”
Iată aici dovada existentei unui locaș de cult îngropat și actul nașterii unuia nou în care slujim astăzi, sau poate al unui înaintaș al acestuia.
Lucrările de specialitate consemnează că biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită pe locul unde se vede astăzi, între anii 1840-1852. În decursul timpului ea a mai suferit câteva transformări majore.
Planul bisericii este de tip bazilical, cu turle pe naos si pridvor, zidita din caramida arsa cu mortar de var, pe o temelie de piatra. Aceasta piatra folosita la temelia bisericii a fost luata din zidurile cetatii Giurgiu, dupa cum aflam dintr-o aprobare data de generalul Kiseleff în anul 1832.
Constructie mareata, ce poarta în sine specificul arhitecturii bizantine, caracterizat de linii drepte si arce de cerc rotunde, cu ziduri groase, stâlpi patrati, ferestre mari si turle cu calote sferice, având la vremea ridicarii aerul specific epocii în care s-a nascut, biserica zidita la jumatatea secolului al XIX-lea sufera unele transformari în prima jumatate a secolului al XX-lea. Astfel, într-o prima faza, dupa cum vedem în unele imagini din acea vreme si din marturiile consemnate în Condica acestei biserici, portalul de la intrarea principala a fost înlocuit cu un portic mai mare ce se vede si astazi.
S-a continuat cu schimbarea acoperisului si a celor doua turle vechi din lemn cu unele din beton armat. Tot acum se construiesc cele doua timpane pe laturile de nord si sud din dreptul turlei Pantocratorului si friza cu firide de sub cornisa în interior se înlocuiesc cafasul si amvonul, se pune parchet în altar si gresie în naos si în pronaos peste pardoseala de piatra. Se instaleaza o centrala proprie si calorifere. Apoi se va începe repictarea bisericii, datorita faptului ca pictura veche era deteriorata. În 1930 se repara clopotnita si se construieste casa parohiala.
Înfatisarea pe care o are astazi catedrala se pare ca o datoram arhitectului Penescu si inginerului Ciulei din Bucuresti. Ei au construit în 1935, la Giurgiu , halele din piata centrala si cladirea Tribunalului din parcul Alei.
Pictura initiala ce împodobea peretii vechii biserici a fost executata în ulei, în maniera scolii decadente de dupa Gh. Tattarescu, de catre pictorul Nicolae Pitaru. Pictura murala existenta astazi, executata în tempera grasa, în stil neo-bizantin, a fost realizata de pictorul Nicolae Stoica între anii 1939-1959. Restaurarea acesteia s-a realizat între anii 1989-2005 de catre Drejoi Ion, ucenic al lui Nicolae Stoica.
Catapeteasma, realizata în stil baroc, cu pictura în ulei, datând din secolul al XIX-lea, este opera pictorului Nicolae Pitaru. Aceasta se desfasura la început pe toata latimea bisericii, acoperind cele trei abside. Avea în componenta doisprezece icoane mari. Ea a suferit unele modificari în vara anului 1948, reducându-i-se dimensiunile la cele existente astazi.
Parohia Catedralei a avut un inventar foarte bogat de bunuri mobile si imobile ce s-au adunat în timp de la binecredinciosii crestini din tara si din strainatate – cum a fost, spre exemplu, cazul sotiei generalului rus Soymonov, care a donat icoana cu Sfânta Treime, în cinstea si spre pomenirea sotului ei si ai camarazilor acestuia cazuti pe câmpurile de lupta în timpul razboiului ruso-turc.
Locas de cult si de cultura, catedrala are onoarea de a primi corurile vocale „Cântarea Dunarii” si „Lyra” sub conducerea maestrilor Anghel Barbulescu si Victor Karpis, spre a înfrumuseta coloritul muzical al slujbelor.
Titlul de catedrala si-l dobândeste înca din vechime. Spre exemplu, în corespondenta dintre Consulatul Rusiei de la Galati si Secretariatul de Stat al Tarii Românesti, din 1856, cu privire la donatia vaduvei generalului rus Soymonov, i se recunoaste acest statut. La fel, Condica data în 1935 de catre vrednicul de pomenire Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, este adresata „Bisericii parohiale – Catedrala cu hramul Adormirea Maicii Domnului din comuna Giurgiu, Judetul Vlasca.”
Acest titlu a fost purtat cu vrednicie pâna la 9 aprilie 2006 când, prin instalarea primului episcop de Giurgiu în persoana Preasfintitului Dr. Ambrozie Meleaca, biserica parohiala „Adormirea Maicii Domnului” devine Catedrala Episcopala în adevaratul sens al cuvântului.
Înfiintarea noii Episcopii a Giurgiului prin hotarârea Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucurestilor din 20 ianuarie 2000 si prin aprobarea acesteia de catre Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 23 februarie 2003 „nu stirbeste în nici un chip unitatea noastra bisericeasca, de rugaciune, de iubire si nadejde în harul dumnezeiesc”(cuvântarea P.F. Parinte Teoctist la întronizarea Preasfintitului Parinte Ambrozie).
Vitregiile prin care Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a trecut de-a lungul anilor se vor încheia pe 9 aprilie 2006 când, în aceasta zi „de neasemuita valoare si frumusete” Biserica este ridicata oficial la rangul de Catedrala Episcopala.
Sub arhipastorirea Preasfintitului Ambrozie, Catedrala Episcopala intra într-un amplu proces de înfrumusetare, fiindu-i schimbata pardoseala cu placi de granit, acoperisul este învelit cu tabla de cupru, este montata o moderna instalatie de încalzire centrala, locasul este împodobit cu frumoase piese de mobilier sculptat, este amenejata o capela mortuara, ferestrele sunt înlocuite cu unele noi de tip vitraliu. Sunt, desigur, în continuare o serie de proiecte care privesc Catedrala, proiecte care vor fi derulate în perioada imediat urmatoare.
Savârsirea slujbelor din fiecare zi se face dupa tipicul manastiresc, Catedrala fiind un exemplu viu pentru slujirea liturgica a preotilor din parohiile eparhiei.
