Manastirea Comana

EpiscopulManastirea ComanaNoutățiPostPS AmbrozieSărbătoare

Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, sărbătorit la Voievodala Mănăstire Comana

În data de 30 noiembrie 2021, ziua sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, Întâistătătorul eparhiei giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae a voievodalei Mănăstiri Comana. În cuvântul de învățătură, PS Ambrozie a arătat că Sf. Andrei a fost „cel Întâi Chemat” la apostolie...
EpiscopulManastirea ComanaNoutățiPostPS AmbrozieSărbătoare

SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA LITURGHIE LA MĂNĂSTIREA COMANA, CU PRILEJUL SĂRBĂTORIRII CELUI DE-AL DOILEA HRAM

În data de 25 noiembrie 2021, ziua sărbătoririi Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, Întâistătătorul eparhiei giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica Mănăstirii Comana, care şi-a prăznuit ocrotitoarea. Credincioşii prezenţi au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, păstrate în biserica mănăstirii, la Icoana Sf. Ierarh...
EpiscopulManastirea ComanaNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

SLUJBĂ ARHIEREASCĂ LA VOIEVODALA MĂNĂSTIRE COMANA

  În data de 14 noiembrie 2021, în Duminica a XXV-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica Sf. Nicolae a voievodalei MĂNĂSTIRI COMANA. Din soborul slujitor a făcut parte și Înaltpreacuviosul Părinte Arhim. Mihail Muscariu, exarhul Mănăstirilor din Eparhia Giurgiului și starețul Mănăstirii Comana. Preasfinţitul Părinte Ambrozie...
AnunțEpiscopulManastirea ComanaNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

SOBORUL SFINȚILOR ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL ŞI AL TUTUROR CEREŞTILOR PUTERI SLUJBĂ ARHIEREASCĂ LA VOIEVODALA MĂNĂSTIRE COMANA DIN JUDEȚUL GIURGIU

În 8 noiembrie 2021, ziua de prăznuire a Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, obştea MĂNĂSTIRII COMANA şi-a primit arhipăstorul, pe Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, care a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoţi şi de diaconi. Din soborul slujitor a făcut parte și Înaltpreacuviosul Părinte...
EpiscopulManastirea ComanaNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

SLUJIRE ARHIEREASCĂ ÎN BISERICA VOIEVODALEI MĂNĂSTIRI COMANA DIN JUDEȚUL GIURGIU

La 24 octombrie 2021, în Duminica a XXIII-a după  Rusalii Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească  la voievodala Mănăstire Comana. În cadrul Sfintei Liturghii a fost citită pericopa din Sfânta Evanghelie după Luca, în care se vorbește despre vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor. În cuvântul de învățătură rostit credincioșilor veniți la așezământul...
EpiscopulManastirea ComanaNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

DUMINICA DUPĂ ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 19 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și de diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica voievodalei Mănăstiri Comana. În cuvântul de învățătură, Chiriarhul a explicat înțelesul duhovnicesc al pericopei evanghelice din această duminică, care ne îndeamnă pe toți să devenim următori ai Mântuitorului Hristos pe calea Crucii. Ierarhul l-a...
AnunțEpiscopulManastirea ComanaNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

LA PRAZNICUL SCHIMBĂRII LA FAȚĂ A DOMNULUI PS. PĂRINTE EPISCOP AMBROZIE A OFICIAT SFÂNTA LITURGHIE ÎN VOIEVODALA MĂNĂSTIRE COMANA

În ziua praznicului Schimbării la Față a Domnului, 6 august 2021, Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeisca Liturghie în biserica mare a Voievodalei Mănăstiri Comana din județul Giurgiu. Din soborul preoților slujitori a făcut parte și părintele arhim. Mihail Muscariu, starețul Mănăstirii Comana și exarhul mănăstirilor din cuprinsul eparhiei noastre. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură, în care...
Manastirea ComanaNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

DUMINICA POGORÂRII DUHULUI SFÂNT SAU RUSALIILE LA BISERICA VOIEVODALEI MĂNĂSTIRI COMANA

Astăzi, 20 iunie 2021,  Biserica Ortodoxă prăznuiește Duminica Pogorârii Duhului Sfânt sau Rusaliile. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească  la voievodala Mănăstire Comana. Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătura în care a subliniat importanța acestei sărbători în viața creștinilor, spunând că slăvitul praznic al Pogorârii Duhului...
AnunțEpiscopulManastirea ComanaNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

ÎNVIEREA DOMNULUI LA MĂNĂSTIREA COMANA

În noaptea Sfintelor Paști, credincioșii au participat într-un număr mare la slujba de Înviere, oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi la Mănăstirea Comana, fiind pentu pima dată când această slujbă este săvârșită de un ierarh în această sfântă mănăstire. La miezul nopții, sute de credincioși au venit în locul special amenajat din fața bisericii...
EpiscopulManastirea ComanaNoutățiPostPS Ambrozie

DENIA PROHODULUI DOMNULUI IISUS HRISTOS LA MĂNĂSTIREA COMANA

      În seara zilei de 30 aprilie 2021, în toate bisericile din Episcopia Giurgiului a fost săvârşită slujba Deniei Prohodului Domnului. La Mănăstirea Comana,cu hramul Sf. Nicolae, slujba Deniei Prohodului Domnului Iisus Hristos a fost săvârșită de către Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. În cadrul slujbei deniei, Întâistătătorul eparhiei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a...
1 3 4 5 6 7
Page 5 of 7