DENIA PROHODULUI DOMNULUI IISUS HRISTOS LA MĂNĂSTIREA COMANA

În seara zilei de 30 aprilie 2021, în toate bisericile din Episcopia Giurgiului a fost săvârşită slujba Deniei Prohodului Domnului.
La Mănăstirea Comana,cu hramul Sf. Nicolae, slujba Deniei Prohodului Domnului Iisus Hristos a fost săvârșită de către Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

În cadrul slujbei deniei, Întâistătătorul eparhiei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a înconjurat sfântul locaş, purtând Sfântul Epitaf ( o pânză pictată, care înfățișează Punerea în mormânt a Domnului Hristos).



Chiriarhul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre jertfa Mântuitorului care reprezintă un act de ascultare şi de iubire, o trecere de la moarte la viaţă. 
Credincioșii prezenți au primit flori și Pastorala Preasfinției sale la Învierea Domnului.






