Noutăți

AnunțNoutățiSărbătoare

SFÂNTA CUVIOASĂ XENIA SĂRBĂTORITĂ LA BISERICA DIN COMUNA MÂRSA, JUDEȚUL GIURGIU

  În data de 24 ianuarie 2021, la Duminica a XXXI-a după Rusalii, când Biserica Ortodoxă a sărbătorit-o pe Sf. Cuvioasă Xenia, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica din Parohia Mârșa, cu hramul „Sfântul Nicolae”, din Protopopiatul Bolintin. În cuvântul de învățătură adresat celor prezenţi, Preasfinția Sa  a vorbit despre viața pilduitoare a Sfintei Cuvioase...
AnunțNoutățiSărbătoare

PRAZNICUL BOTEZULUI DOMNULUI ÎN EPISCOPIA GIURGIULUI

În fiecare an în ziua de 6 ianuarie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Botezul Domnului sau Boboteaza, Praznic împărătesc care se mai numeşte şi „Arătarea Domnului", „Epifania" sau „Teofania", deoarece ne aminteşte tuturor de momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, prilej cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime. La vechea Catedrala Episcopală din...
AnunțNoutățiSărbătoare

PROGRAMUL LA SĂRBĂTOAREA BOTEZULUI DOMNULUI (BOBOTEAZA)

PROGRAMUL LA SĂRBĂTOAREA BOTEZULUI DOMNULUI (BOBOTEAZA) În contextul precauțiilor impuse de respectarea regulilor sanitare, la Giurgiu, sărbătoarea Bobotezei se va desfăşura după următorul program : începând cu ora 9.30 - Sf. Liturghie – la Schitul Sf. Ierarh Nicolae din Giurgiu. orele 12.00 – Sfinţirea Aghiasmei celei Mari, în curtea Schitului Sf. Nicolae din Giurgiu orele 12.30– scurtă slujbă de binecuvantare...
AnunțNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

SLUJIRE ARHIEREASCĂ ÎN BISERICA „SFÂNTUL NICOLAE” DIN PAROHIA POENARI ENUȚĂ, PROTOPOPIATUL BOLINTIN

La data de 26 decembrie 2020, în a doua zi de Crăciun, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Soborul Maicii Domnului și pe Sfăntul Cuvios Nicodim de la Tismana, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica veche din  Parohia Poenari Enuță, cu hramul „Sfântul Nicolae” din Protopopiatul Bolintin. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Preasfinția...
AnunțNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

Praznicul Naşterii Domnului la vechea Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu

Astăzi, 25 decembrie 2020, în ziua măritului praznic al Naşterii Domnului, la vechea Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului" din Giurgiu, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a adresat un cuvânt de învățătură creștinilor prezenti, amintind de importanța acestei sărbători care...
AnunțNoutățiSărbătoare

SĂRBĂTOARE LA MĂNĂSTIREA „SF. IOAN RUSUL” DIN JUDEȚUL GIURGIU

În data de 1 noiembrie 2020, când Biserica Ortodoxă s-a aflat în Duminica a XXII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie, împreună cu un ales sobor de slujitori a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica Mănăstirii „Sf. Ioan Rusul" din comuna Slobozia, județul Giurgiu. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit tânarul teolog Rotaru Alexandru Teodor, diacon pe seama...
AnunțNoutățiSărbătoare

SFÂNTUL MARE MUCENIC DIMITRIE, IZVORÂTORUL DE MIR BINECUVÂNTARE ARHIEREASCĂ LA BISERICA DIN LOCALITATEA PUȚU GRECI

În ziua de 26 octombrie 2020, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Mare Mc. Dimitrie, izvorâtorul de mir, Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica din localitatea Puțu Greci, comuna Greaca, protopopiatul Hotarele. Cu acest prilej, în cuvântul de învățătura rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Episcopiei Giurgiului a vorbit despre Sfântul Dimitrie, izvorâtorul de mir,...
AnunțNoutăți

SLUJIRE ARHIEREASCĂ LA PAROHIA VALEA DRAGULUI

În data de 25 octombrie 2020, când Biserica Ortodoxă s-a aflat în Duminica a XXIII-a după Rusalii credincioşii au luat parte la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoţi și de diaconi, la Biserica cu hramurile Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir și Sf. Ierarh Nicolae, Arhiep. Mirelor...
AnunțNoutăți

Preotul Dumitru Călin ZOTEA a trecut la cele veșnice

Părintele Dumitru Călin ZOTEA, fost preot slujitor la Parohia Vânătorii Mari, Protoieria Bolintin, s-a mutat la Domnul, în ziua de marți, 20 octombrie 2020. Slujba de prohodire a părintelui Dumitru Călin ZOTEA va avea loc joi, 22 octombrie, după slujba Sfintei Liturghii, în condiții speciale, în fața bisericii Parohiei Vânătorii Mari, cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, în proximitatea căreia va fi...
AnunțNoutăți

Preotul Florin Mușat a trecut la cele veșnice

Părintele Florin Mușat, preot paroh la Parohia Malu Spart, Protoieria Bolintin, s-a mutat la Domnul, în ziua de duminică, 18 octombrie 2020. Slujba de prohodire a părintelui Florin Mușat va avea loc miercuri, 21 octombrie, după slujba Sfintei Liturghii, în condiții speciale, în fața bisericii Parohiei Malu Spart, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în proximitatea căreia va fi înmormântat, unde...
1 30 31 32 33 34 45
Page 32 of 45