Uncategorized

PĂRINTELE ARSENIE BOCA A FOST COMEMORAT ÎN LOCALITATEA GIURGIUVEANĂ DRĂGĂNESCU

Părintele Arsenie Boca a fost comemorat în localitatea giurgiuveană Drăgănescu, de lângă orașul Mihăilești, cu ocazia împlinirii celor 32 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Evenimentul din Duminica a XXX-a după Rusalii a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie în altarul de vară de lângă  biserica Sf. Nicolae a Parohiei Drăgănescu din județul Giurgiu.

Cu acest prilej, Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură despre viața și activitatea părintelui Arsenie Boca. Părintele Arsenie Boca a fost un slujitor al sfântului altar, un adevărat propovăduitor al Evangheliei, un mărturisitor al neamului și un luptător pentru apărarea dreptei credințe.

Chiriarhul a apreciat activitatea părintelui Răzvan Lucian Petcu, parohul bisericii și l-a felicitat pentru lucrările făcute și pentru buna organizare a acestui eveniment important din parohie.

La rândul său, părintele i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie, pentru binecuvântări.

În continuare, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, pentru părintele Savian Bunescu, pentru părintele Arsenie Boca și părinții acestuia, Iosif şi  Creştina, precum și pentru ctitorii bisericii trecuţi la cele veşnice.

Chiriarhul le-a dăruit credincioșilor iconițe, ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă” și pachete cu alimente neperisabile.