Vineri, 29 noiembrie 2019, începând cu ora 18:00, în biserica “Sf. Ioan Botezătorul” a Parohiei Crânguri, Protopopiatul Mihăilești, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, de către un sobor de preoți, în prezența a nunroși credincioși, atât din parohie cât şi din împrejurimi.
Cu acest prilej, părintele Gheorghe Nica, preot paroh la Parohia Mogoșești, a ținut un cuvânt de învățătură în care sibliniat că Sfânta Taină a ungerii bolnavilor cu untdelemn sfinţit, însoţită de rugăciunile preoţilor, dăruieşte vindecarea sufletească şi trupească. Raţiunea acestei taine eclesiale este prezenţa păcatului şi a bolii în lume, ca efecte ale căderii şi ale morţii interioare a umanităţii. Creştinul botezat este curăţit de boala păcatului strămoşesc, dar efectele acestuia, însoţite de propriile păcate sau de păcatele neamului lui, se manifestă în lume prin durere, suferinţă şi moarte.
La finalul slujbei, părintele paroh Turnea Ionuț a mulțumit celor prezenți, oferindu-le iconițe.