EpiscopulNoutățiPS Ambrozie

SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCĂ LITURGHIE ÎN ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

În data de 1 decembrie 2024, de Ziua Națională a României, creștinii ortodocși s-au aflat în Duminica a XXXI-a după Rusalii. La biserica „Înălțarea Domnului“ din municipiul Giurgiu, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

A fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc și pentru ctitorii bisericii trecuţi la cele veşnice.

Credincioşilor prezenţi le-au fost oferite iconiţe cu chipul Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă.

Biserica „Înălțarea Domnului” din Giurgiu sau Biserica Eroilor a fost ridicată între anii 1926-1938, în stil neoclasic, în cinstea tuturor eroilor care au murit pentru țară în Primul Război Mondial, iar anul următor era sfințită. Lângă biserică se poate vedea și Mausoleul Eroilor, care a fost ridicat, mai devreme, în 1920, tot cu același scop.