Colecția de obiecte bisericești
Vlasca, binecuvântata de Dumnezeu cu pamânt roditor, scaldat de apele batrânului fluviu si încalzit de soarele atât de darnic cu lumina sa, cu paduri dese si mari, a fost mereu râvnita de multi si cotropita neîncetat.
Istoria sa multimilenara, venita din îndepartatul mezolitic si dovedita prin numeroasele vestigii arheologice, pastreaza marturii incontestabile ale continuitatii vietii pe aceste meleaguri.
Este remarcabila statornicia acestor locuitori atât de încercati care, au avut puterea ca dupa fiecare prabusire sub loviturile vrajmasilor, sa se ridice din nou cu mai multa dârzenie, sa-si refaca gospodariile pârjolite si sa-si are ogoarele udând tarâna cu sudoarea fruntii dar si cu lacrimile varsate pentru cei ce au murit aparând aceasta glie.
În ceea ce priveste atestarea documentara a Giurgiului, orasul este amintit prima data în Codex Latinus Parisinus din 1394, iar peste câtiva ani, la 23 septembrie 1403, un document semnat de Mircea cel Batrân aminteste, de asemenea, de acest oras.
Important nod comercial, pozitia lui fiind remarcata de genovezi, Giurgiu devine în scurt timp o regiune înfloritoare. Cucerit apoi de Imperiul Otoman în 1420, istoria sa va include si cei aproape 400 de ani de asuprire.
Multe sunt urmele acelor vremuri, dar Turnul cu ceas ridicat de turci în anul 1700 pentru a vedea de departe apropierea ostilor române, se pastreaza si azi în mijlocul orasului, ca o marturie graitoare a unei istorii care a marcat adânc viata acestui popor.
Si daca prin multimea lor unii au putut strivi sub copitele cailor pamântul, si le-au putut smulge agoniselile, credinta din suflete nu le-au putut-o lua, sufletele vlascenilor nu le-au putut vinde sau cumpara.
BISERICA
Ea a fost cea care i-a unit, i-a întarit, le-a binecuvântat viata si le-a vindecat ranile trupesti si sufletesti, i-a învatat si le-a îndrumat pasii calauzindu-i prin furtunile vremurilor.
Biserica a fost de-a lungul veacurilor nu numai o pastratoare a învataturilor dumnezeiesti ci si o pastratoare a acelor valori spirituale care au format si pastrat identitatea acestui popor, a acestor meleaguri.
Acest lucru l-au înteles toti slujitorii Bisericii dar mai ales Întâistatatorul Episcopiei Giurgiului, Preasfintitul Parinte Ambrozie care, imediat dupa întronizarea Sa ca primul episcop al acestui judet vlascean, s-a ocupat sa recupereze, sa protejeze si sa puna în valoare tot ceea ce înseamna marturie de viata crestina în acest coltisor de tara.
Înfiintarea Episcopiei Giurgiului a facut ca în numai 3 ani întreaga viata spirituala sa se revigoreze, Biserica a devenit mai lucratoare prin pastorii si pastoritii ei, mai implicata în toate aspectele vietii sociale si deschizatoare de drumuri.
În al doilea an al pastoririi Sale, la 28 aprilie, a doua zi de Pasti, la inaugurarea Muzeului Episcopiei, Preasfintitul Parinte Ambrozie a putut arata giurgiuvenilor cât de mult si-au iubit în trecut stramosii lor credinta, cât de mare a fost credinta celor care au lasat în urma lor atât de multe marturii valoroase. Deopotriva, edili si cetateni obisnuiti, vârstnici si copii, s-au bucurat sa priveasca frumusetea obiectelor religioase încarcate în egala masura de sfintenie si istorie.
Din acea zi, în strânsa legatura cu factori de raspundere din diferite segmente ale societatii giurgiuvene, am început sa facem cunoscut acest patrimoniu cultural religios, colectia muzeala fiind vizitata în egala masura de tineri sau vârstnici, care au primit informatii despre istoria religioasa a acestor meleaguri, au privit adevarate opere de arta crestina si au înteles cât de adânci sunt radacinile crestinismului ortodox în istoria poporului nostru.
Mai ales pentru elevi, vizitarea unui muzeu cu obiecte ale patrimoniului religios, putem spune ca este o adevarata cateheza în imagini si, vine sa se alature celorlalte activitati desfasurate de Episcopia Giurgiului în cadrul proiectului ”Hristos împartasit copiilor”. Este un lucru îmbucurator faptul ca din ce în ce mai des profesorii de Religie preoti sau mireni, dar si cadre didactice cu alte specializari, completeaza programul educational cu o astfel de activitate.
Colectia muzeului numara acum peste 1200 de carti si peste 250 de obiecte religioase. Grija pentru conditiile de securitate, conservare si expunere a acestor valori, are un caracter permanent, calificarea de personal pentru aceste gen de activitate fiind o prioritate.
Colecția de obiecte populare
Formarea poporului român s-a facut în spiritul învataturilor crestin ortodoxe si de aceea creatiile populare, oricare ar fi domeniul de activitate, sunt marcate de acel duh al moralitatii, al bunului simt, al gustului pentru frumos si al respectului fata de natura.
Vlascenii, printre vremurile de amare suferinte, au gasit si clipe de înaltare sufleteasca, au gasit acele momente în care sa-si arate maiestria cântului, frumuseea portului sau vrednicia lucrului.
Cu toata simplitatea ei în aparenta, gospodaria din Vlasca avea tot ceea ce era necesar unei vieti normale, unui trai integrat în mediul natural în care îsi gasea locul si din care îsi tragea seva.
Frumosul port de Vlasca, alcatuit la barbati din caciula de blana de oaie, camasa, pantaloni din pânza alba, ilic, brâu, ciorapi si opinci iar la femei din tulpanul ce acoperea capul, ia de Vlasca de o frumusete aparte pentru ca fiecare femeie o crea dupa imaginatia sa dar respectând traditia locala, poalele, fotele, ciorapii din lâna si opincile, toate articolele din pânza fiind tesute în razboaie de lemn, material luat din vestitii Codrii ai Vlasiei care se întindeau de la munte si pâna aici, la malurile Dunarii.
Totul începea de la prelucrarea firului de lâna cu FUSUL si TORCATOAREA apoi, alegerea itelor în DULAPUL DE URZIT si în final maiestria si imaginatia femeii crea în RAZBOIUL DE TESUT acele obiecte vestimentare de o frumusete inegalabila.
În vreme de iarna, când muncile câmpului încetau, la vestitele claci unde femeile torceau lâna sau taiau cârpele pentru tesutul presurilor, barbatii stateau mai deoparte la o COCOACE facuta pe vatra si o ulcica de vin scoasa cu TÂLVUL.
Cuptorul era un lucru nelipsit din orice gospodarie pentru ca din el iesea aburind pâinea cea de toate zilele iar jos, pe rogojina, la traditionala masuta si scaune cu trei picioare, mâncarea în strachina cu lingura de lemn era mai gustoasa si mai sanatoasa decât cea de azi.
Când dupa truda zilei toti ai casei se duceau la odihna, patul cu tablii îi îmbia la somn pe salteaua din pânza de in umpluta cu paie, la fel ca si perna pe care-si lasau capul obosit, adormind în fosnetul ce le pastra calda amintirea freamatului lanurilor de grâu. Candela umplea odaia cu o lumina tainica si binecuvântata.
Si peste toate acestea, veghea neîncetat la apararea casei rugaciunea izvorâta din inimile curate aduse la ICOANA sfintita pusa cu evlavie în rasaritul casei.
Din vreme în vreme, atunci când urgiile se departau si pacea îsi gasea locul printre ei, femeile scoteau din lada de zestre toalele cele bune si, cu mic cu mare plecau la hora satului, acolo unde fiecare îsi etala frumusetea portului, vrednicia mîinilor, maiestria jocului si a cântului.
Asa au trait taranii nostri vlasceni, ducând în cârca lor deopotriva raul si binele, munca si bucuria, lasând în urma lor un popor sanatos la trup si suflet cu o tara întreaga si o credinta curata.
Într-un cuvânt, muzeului, cel mai valoros depozitar si pastrator al istoriei noastre, i se cuvine o pretuire deosebita iar noua, românilor, ne revine datoria de a ne pastra vestigiile trecutului, adevarate acte de identitate în istoria universala .
Nu este suficient sa spunem „ aceasta este tara mea ”, nu este suficient sa spunem „ noi suntem Români ” ci este imperios necesar, acum mai mult ca oricând , ca aceste afirmatii sa le si dovedim.
Daca este mult sau putin, timpul va hotarî dar începutul a fost facut si cu sprijinul unui episcop atît de iubitor deopotriva de cele sfinte dar si de istorie, suntem convinsi ca an de an vom putea îmbogati zestrea acestui pastrator al comorilor noastre care este muzeul de obiecte religioase al Episcopiei Giurgiului. Va asteptam sa-l vizitati, sa va spuneti impresiile si sugestiile si de ce nu, sa contribuiti la îmbogatirea acestui tezaur spiritual si istoric al Bisericii stramosesti.