Schitul „Barbu Belu”

Com. Gostinari
Adresa: Com Gostinari, jud. Giurgiu
Egumen Ierom. Nicolae MATEI
TEL 0766675353.
CONT RO60RZBR0000060010989607

Scurt Istoric

Biserica Schitului „Barbu Belu” din comuna Gostinari, judeţul Giurgiu, de la a cărei existenţă, se împlinesc anul acesta 191 de ani a fost construită în anul 1818 de către Barbu Belu. În faţa bisericii schitului din Gostinari nu ai cum să nu rămâi impresionat de construcţia, altă dată somptuoasă, aflată acum într-o avansată stare de degradare. Construcţia este astăzi o ruină, o ruină impunătoare prin stilul şi masivitatea ei. Cele trei turle, care odinioară făceau mândria acestui sfânt locaş, astăzi sunt acoperite doar de negura vremurilor grele care au trecut peste ele. Niciuna nu mai dispune de acoperiş care să protejeze interiorul bisericii.

Ridicată în timpul fanarioţilor, nu a mai servit ca lăcaş de cult din anul 1857, odată cu construcţia actualei biserici a satului. Având, conform picturii de pe frontispiciu, hramul „Adormirea Maicii Domnului”, sfântul locaş mai păstrează în interior câteva din picturile de odinioară.
În anul 2008, schitul a fost reactivat prin Decizia Nr. 13/2008 a Preasfinţitului Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, care a numit în funcţia de egumen pe PC. Ierom. Nicolae Matei.
Cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin osteneala dumneavoastră, se va duce la bun sfârşit iniţiativa de a readuce bisericii Schitului „Barbu Bellu” strălucirea de altădată.

Cei care pot ajuta la restaurarea acestei vechi biserici reprezentative pentru istoria acestor ţinuturi, pot face o donaţie în contul deschis la Banca Raiffeisen, Sucursala Giurgiu: RO60RZBR0000060010989607.