Mănăstirea Comana

Mănăstirea Comana – Scurt Istoric

Mănăstirea Comana, situată în comuna Comana din judeţul Giurgiu, a fost ctitorită de Vlad Ţepeş († 1476) în anul 1461, ca o mănăstire-cetate, care însă s-a ruinat până la finele secolului al XVI-lea. Locul pe care a fost înălţată Mănăstirea era odinioară o insulă în mijlocul mlaştinilor, iar accesul se făcea pe o poartă aflată în nordul incintei, după ce se traversa un pod de lemn, uşor de incendiat la vreme de primejdie. Din această perioadă s-au descoperit urmele unei biserici de plan dreptunghiular (12 x 10 m), care avea fundaţie din cărămidă iar partea superioară din bârne. Interiorul bisericii era tencuit şi pictat, găsindu-se urme de vopsea roşie şi albastru închis. În jurul acestei bisericuţe chiliile mănăstirii. Săpăturile arheologice întreprinse între 1971-1972 au descoperit parţial unele încăperi, dar fără a putea reconstitui chiar şi numai grafic întregul ansamblu. Cu toate că a fost ridicată în mare parte din material perisabil, această biserică cu unele reparaţii făcute de domnitori a durat un secol şi jumătate, ceea ce dovedeşte, încă o dată, siguranţa ce i-o dădea poziţia naturală a terenului – insulă între păduri şi ape.
În 1588 , boierul Radu Şerban din Coiani – satul Mironeşti de azi – începe zidirea unei noi mănăstiri la Comana pe pământurile moştenite de la mama sa, Maria din Coiani, iar alegerea locului de ridicare a ctitoriei a fost determinată de existenţa zidurilor vechii mănăstiri, ruinate la aceea dată, dar destul de puternice, pentru ca, refăcute, să asigure protecţia noii construcţii.

Noua Mănăstire Comana arăta ca o adevărată cetate de câmpie: patrulater neregulat, măsurând 61,20 x 55,50m pe laturile mari, cu ziduri exterioare şi cinci turnuri ieşite în afara zidurilor pentru apărare, deasemenea plină de guri individuale de tragere şi chiar lăcaşuri pentru tunuri mici de cetate.
Radu Şerban clădeşte în această incintă o biserică cu hramul Sf. Nicolae, biserică pe care o zugrăveşte şi unde, pe zidul de la intrarea în pronaos, va apărea împreuna cu soţia sa Elina, aşa cum o cerea obiceiul ctitoricesc, dar pisania nu s-a păstrat, fiind înlocuita la refacerea din 1699 – 1700 cu o alta a strănepotului său, Şerban Cantacuzino.
Între 1653–1658, Paul de Alep însoţeşte ca secretar pe patriarhul Macarie de Antiohia în călătoria acestuia în Ţara Românească şi Rusia. El lasă în relatarea asupra călătoriei sale câteva informaţii privitoare la lăcaşul mănăstiresc din 1657: „În dimineaţa următoare am plecat (din Grădiştea) şi trecând pe nişte drumuri cu hârtoape şi printr-o strâmtoare mare, am ajuns la o mănăstire închinată Sf. Nicolae, numită Comana, ctitoria răposatului Şerban Voievod, tatăl domnului de acum. Ea este o mănăstire mare şi trainică, închisă cu ziduri mari de piatră. În cele patru colţuri sunt patru turnuri cu galerii boltite de jur împrejur pentru înfrumuseţarea aspectului şi pentru plimbare. Unul din ele seamănă cu unul din turnurile mănăstirei Sf. Treimi din Moscova.

Clopotniţa este deasupra porţii. Ce m-a încântat cel mai mult a fost pajiştea cu iarbă verde care se întinde în întreaga curte a mănăstirii, cu fântâna sa de apă dulce, limpede şi curată, şi cu chiliile călugărilor aşezate de jur împrejur. Această mănăstire este aşezată ca într-o insulă, fiind înconjurată de lacuri şi de bălţi, de ape şi de mocirlă de nepătruns. Şi nu este nici un drum care să ducă spre ea, noi înşine trecând prin ele cu corăbiile. Ei spun că, dacă împăratul (adică sultanul) ar veni să poarte război împotriva ei cu întreaga lui armată, n-ar fi în stare să o biruie, lucru ce pare adevărat, căci poziţia este foarte puternică şi bine întărită, între locuri care nu îngheaţă niciodată, chiar în iarna cea mai aspră…” La 1667 este înmormântat la Comana Drăghici Cantacuzino feciorul Elinei‚ care moare la Constantinopol şi e adus în ţară de fiul său Şerban. Tot aici va fi înmormântat mai apoi şi Constantin, fiul spătarului Drăghici, după cum reiese din inscripţia pusă pe mormânt la 1699 de Şerban. Prin aceste înmormântări succesive se relevă trecerea Comanei în seama Cantacuzinilor din ramura lui Drăghici biserica, ctitorie domnească, devenind loc de înhumare a acestora.

În 1699, marele vornic Şerban Cantacuzino dăruieşte Mănăstirii Comana un chivot de argint „întru pomenirea părinţilor Drăghici şi Păuna şi a soţilor Maria şi Adriana”; informaţii ce denotă că ei sunt înmormântaţi la Comana. În acelaşi an, Şerban Cantacuzino începe restaurarea Mănăstirii Comana. Lucrările de reclădire care vor dura până în 1703, au fost efectuate în spiritul reînnoirilor aduse în tehnica construcţiilor de epoca lui Constantin Brâncoveanu, ca rezultat al deosebitei dezvoltări culturale de-a lungul a trei domnii aproape succesive: Matei Basarab (1632 – 1654), Şerban Cantacuzino (1678 – 1688) si Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714). La această restaurare, el adaugă chilii noi celor existente, repară şi înalţă zidurile până la aproape 15 metri şi împodobeşte construcţia cu elegantul foişor brâncovenesc de pe latura de nord.
Deosebit de bogată, dovadă fiind moşiile pe care le avea, Mănăstirea a fost în timpul lui Matei Basarab unul dintre principalele centre religioase ale ţării. Aici îşi va face ucenicia şi viitorul mitropolit al Ardealului şi partizan al luptei antiotomane – Sfântul Ierarh şi Mărturisitor Sava Brancovici (1620 – † 1683).
Mănăstirea Comana s-a aflat în centrul atenţiei în timpul luptelor antiotomane din 1657-1662, precum şi în vremea războiului ruso-austro-turc din 1768-1774.Afectată de războaie şi de proastă gospodărire, mănăstirea s-a degradat treptat. În anul 1728, Mănăstirea Comana este închinată Patriarhiei Sfântului Mormânt din Ierusalim, de către Nicolae Mavrocordat. Prin această închinare, mănăstirea începe să-şi piardă din averi şi moşii.

După secularizarea averilor mănăstireşti din 1863, călugării greci părăsesc Comana. De la această dată nu s-a mai făcut nicio reparaţie timp de peste 100 de ani, toate moşiile fiind expropiate, iar mănăstirea devenind biserică parohială a satului. La 1877, în timpul Războiului de Independenţă, Prefectura judeţului a fost găzduită în localul fostei mănăstiri. La sfârşitul secolului trecut locuia într-o aripă arendaşul moşiei, iar în cealaltă funcţiona Şcoala satului.

În anul 1932 se construieşte în incinta Mănăstirii Comana Mausoleul Eroilor căzuţi în primul război mondial în luptele de pe Neajlov, după indicaţiile marelui istoric Nicolae Iorga, din anul 1919.
Săpăturile arheologice întreprinse în 1970-1971 au precizat multe din datele şi fazele de construcţie. În baza acestor cercetări s-au efectuat lucrări de restaurare a întregului complex. Biserica, grav afectată de cutremurele din 1977 şi 1986 a fost consolidată în întregime în 1988 – 1990, urmând ca în anii următori să fie repictată.
În anul 1992, prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire, Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, Comana redevine mănăstire de călugări, cu viaţă monahală de obşte.

Este nevoie de o nouă restaurare, astăzi pe cale de a începe,
spre a reda mănăstirii înfăţişarea cuvenită unui monument istoric
cu atâtea rosturi în trecutul Vlaşcăi!

SFÂNTA MĂNĂSTIRE COMANA
Str. Radu Şerban nr. 392, com. Comana, Jud. Giurgiu
Cont: RO 28 BRDE 441 SV 14952604410,
deschis la BRD Berceni – Bucureşti
Cod fiscal 13518307
Email: manastireacomana@yahoo.com
Web: www.manastireacomana.ro
Stareţ: Arhimandrit Mihail Muscariu
Tel: 0246/283.075, 0724/215.607

UNDE ESTE MORMÂNTUL LUI
VLAD ŢEPES ?
de Constantin Rezachevici

Se ştie cu aproximaţie când şi cum a fost ucis Vlad Ţepeş: înainte de 10 ianuarie 1477, ca urmare a unui complot al boierilor partizani ai lui Basarab cel Bătrân Laiotă, după o luptă cu turcii care îl aduceau pe acesta din urmă la domnie.
Unde însă s-a petrecut omorul? În funcţie de răspunsul la această întrebare se poate încerca stabilirea locului unde a fost înmormântat. Nicolae Iorga, cu autoritatea sa ştiinţifică bine cunoscută, a orientat mult timp eronat părerile spre zona de nord a Bucureştilor, vorbind de uciderea lui Ţepeş “printr-un act de trădare, pe care tradiţia-l fixează la Bălteni, lângă Bucureşti, unde e o frumoasă biserică, refăcută în secolul al XVII-lea, adăugându-se şi credinţa că trupul lui s-ar fi aflat supt cutare piatră fără inscripţie din biserica, plină de morminte tragice, de la Snagov”. Aşadar, marele istoric se referă şi el la o “tradiţie” şi la amintita “credinţă” conform cărora Vlad Ţepeş e înmormântat la Snagov.

“Tradiţia” la care face aluzie N. Iorga priveşte însă pe Vlad Dracul, tatăl lui Ţepeş, urmărit şi ucis de ostenii lui Ioan de Hunedoara la sfârşitul anului 1447, “pe care l-a ajuns moartea în satul Bălteni”, un document domnesc din 3 aprilie 1534.

Dealul care face lumină
În realitate, dacă Vlad Dracul, care venea de la Târgovişte spre Bucureşti, putea fi ucis în zona Băltenilor Dâmboviţei, la nord de Bucureşti, trei decenii mai târziu, fiul sau Ţepeş şi-a pierdut viaţa în timpul luptelor cu Basarab Laiotă, care observ că venea cu oaste turcească din partea opusă, de la Giurgiu, aşadar, de la sud de Bucureşti. În consecinţă, locul luptelor lui Ţepeş cu turcii lui Basarab Laiotă şi al uciderii sale trebuie căutat la sud de Bucureşti. Unde anume, izvoarele vremii nu precizează. Străinii nu erau interesaţi de loc ca atare, ci de faptul în sine al dispariţiei lui Vlad Ţepeş, iar relatări interne nu s-au păstrat. Doar în Povestirea a XVIII-a despre Dracula, redactată în slavona veche la 1486, apoi tradusă în ruseşte, se dă un mic detaliu toponimic, anume că atunci când oastea lui Ţepeş a gonit pe turci, “Dracula de bucurie s-a suit pe un deal, să vadă cum taie pe turci şi s-a depărtat de oaste”, astfel putând fi ucis de către complotişti. Detaliul se potriveşte doar cu zona de la sud de Bucureşti, astfel de dealuri putând fi întâlnite pe vechiul drum de la Giurgiu la Bucureşti, la nord de acesta din urmă, până în zona Snagovului neexistând nici o urmă de deal.
Fără îndoială că Vlad Ţepeş a fost ucis undeva pe drumul dintre Bucureşti şi Giurgiu. Şi aşa cum se obişnuia, trupul sau, încăput pe mâna rivalului Basarab Laiotă, a fost înmormântat, fără capul trimis la Poartă, desigur, datorită împrejurărilor şi fără podoabe deosebite sau chiar o lespede funerară corespunzătoare, în cea mai apropiata mănăstire ctitorită sau legată de numele său. O astfel de mănăstire se afla în zonă, si încă amintită într-o danie a lui Vlad Ţepeş din 27 septembrie 1461. Este mănăstirea Comana, din judeţul istoric Vlaşca, aşezată într-un punct strategic, în stânga şi spre mijlocul vechiului drum care merge de la Bucureşti la Giurgiu. La 27 septembrie 1461, aflăm dintr-un fragment de document păstrat într-o traducere din 1797, Ţepeş dăruieşte, din păcate nu s-a păstrat numele beneficiarului, “satul Călugăreni şi hotarul, ca să fie hotarul de la metoh pe calea Giurgiului pâna în calea Prundului şi din calea Prundului până în calea Mujdreanului şi din calea Mujdreanului în jos până în vale şi de acolo pă vale, ca să fie hotarul până unde se împreună cu balta Comanei, drept în iezerul Câlniţei” (Câlnişţei).

Biserica de sub chilii
Ctitoria lui Ţepeş era o biserica de lemn pe fundaţii de cărămidă de calitate, plasate pe piloţi scurţi de stejar, de plan dreptunghiular, cu o absidă a altarului de formă poligonală cu trei laturi, edificiul având dimensiunile exterioare de 12 × 10 m, o distanţă interioară de 8 m între zidurile lungi şi adâncimea absidei altarului de 2 m. Biserica suprapune un strat de cenuşă datorat defrişării prin foc a terenului şi s-a aflat pe latura sudică a incintei actualei mănăstiri, parţial sub un rând de chilii. Era tencuită pe ambele feţe, fiind pictată în interior, unde a putut fi identificat şi un paviment de cărămidă. Tot în interior s-a descoperit şi un mormânt pe la mijlocul laturii sudice, care nu a putut fi identificat, iar în exterior mormintele cercetate ale necropolei au fost datate, pe baza monedelor descoperite în ele, după 1444/1445 până după 1574.
La 3 m spre nord-est de aceasta prima construcţie, sub naosul actualei biserici, au fost descoperite fundaţiile de cărămidă (4 × 4 m) ale unui turn de clopotniţă de lemn, aparţinând bisericii din sec. XV. Iar la numai un metru spre apus de acesta s-a aflat un mic corp de chilii. Aceasta era mănăstirea nefortificată, ctitorită de Vlad Ţepeş la mijloc de păduri şi ape.
În lipsa pietrei funerare, mormântul amintit de pe latura sudică a bisericii acestei mănăstiri, deşi aşezat într-un loc potrivit pentru ctitor, ar putea fi numai ipotetic atribuit lui Vlad Ţepeş. Oricum, dacă nu este acesta, cel al marelui voievod trebuie să se fi aflat în acelaşi lăcaş, poate nedescoperit, sau, mai probabil, dezafectat odată cu întreaga biserică spre sfârşitul sec. XVI. Atunci, mai precis la anul “7097” (1588-1589), Serban, al doilea paharnic din Coiani (Mironesti, com. Gostinaru, jud. Giurgiu), viitorul domn al Tarii Româneşti Radu Şerban (1601; 1602-1610; 1611), demolează în întregime vechea ctitorie a lui Vlad Ţepeş (biserica, turnul clopotniţei şi chiliile), pe locul ei, de fapt pe o suprafaţă mult extinsă, îndeosebi spre nord-est, ridicând “den temelie” o noua mănăstire Comana.

Similitudine peste secole
Biserica a devenit necropola lui Radu Şerban, a celor două fiice ale sale Anca şi Elina, a lui Nicolae şi Mihai Pătraşcu, soţul şi fiul primeia, a lui Drăghici Cantacuzino, fiul celei de a doua, şi a fiilor acestuia Constantin şi Şerban, ultimul cu şotia şi fiica. Nimic nu mai amintea de biserica de lemn a lui Vlad Ţepeş, ale cărei temelii zăceau încă de la 1588-1589 sub bucătăriile şi cămara de pe latura sudică a incintei mănăstirii lui Radu Şerban, ulterior a Cantacuzinilor scoborâtori din acesta.
Nu e de mirare deci că aici nu s-a păstrat nici o tradiţie referitoare la mormântul lui Vlad Ţepeş, domn ce provenea dintr-o cu totul alta familie domnească, cea a Drăculeştilor, descendentă din Basarab I. În legătura cu mormântul lui Ţepeş, aflat foarte probabil în ctitoria sa de la Comana, este interesant de subliniat similitudinea, peste secole, a înmormântării unui Cantacuzin, căzut şi el în lupta cu turcii pe drumul Bucureşti-Giurgiu, în ctitoria familiei sale, cea de-a doua mănăstire de la Comana. În 1769, în vremea războiului ruso-turc din 1769-1774, Pârvu Cantacuzino, din neamul lui Drăghici Cantacuzino (nepotul de fiica, Elina, al lui Radu Şerban), aflat împreună cu maiorul rus Andreh în fruntea unor trupe ruseşti, a fost surprins de turci în pădurea Comanei si ucis odată cu maiorul rus, fiind îngropat în chiar mormântul ctitorului mănăstirii, Radu Şerban, care îl împărţea cu ceilalţi trei Cantacuzini amintiţi mai sus. Căzut ca şi Ţepeş în lupta cu turcii pe lângă acelaşi drum Bucuresti-Giurgiu, Pârvu Cantacuzino n-a fost dus în vreo alta mănăstire depărtata a Cantacuzinilor, la Mărgineni-Prahova, de pilda, ci a fost adus în ctitoria de familie cea mai apropiata de locul luptei: cea de a doua mănăstire Comana, iar depunerea sa chiar în mormântul ctitorului arată că s-a ţinut seama de descendenţa sa din acesta. La fel trebuie să se fi întâmplat şi în cazul lui Vlad Ţepeş, fiind înmormântat în cea mai apropiată ctitorie a sa.
O astfel de ctitorie a lui Vlad Ţepeş era mănăstirea Comana, aflată chiar în apropierea drumului Bucureşti-Giurgiu, lângă care a fost ucis. Odată cu biserica de lemn de aici, demolată în 1588-1589, ale cărei temelii au pierit sub clădirile laturii de sud a incintei noii mănăstiri construite de Şerban paharnicul (viitorul domn Radu Şerban), a dispărut, desigur, şi mormântul lui Vlad Ţepeş, după o dăinuire de aproape 130 de ani. Astfel că înmormântarea vestitului domn în prima biserică a mănăstirii Comana, ctitorită de el, deşi este o ipoteză, rămâne totuşi cea mai probabilă.