EpiscopulNoutățiPS Ambrozie

Duminica a XI-a după Rusalii la biserica ,,Sfânta Treime” a Parohiei – Smârda

 

La data de 24 august 2025, în Duminica a XI-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilos), Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat fiind de un ales sobor de preoți și diaconi, în biserica„Sfânta Treime” a Parohiei Smârda, Protopopiatul Giurgiu.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre pericopa evanghelică rânduită să se citească.

Ierarhul l-a felicitat pe părintele protopop Alexandrescu Ilie, paroh al bisericii, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată și pentru cantina socială pe care parohia o susține în fiecare zi.

La final, toți cei prezenți au primit din partea Ierarhului lor ultimele numere ale revistei „Familia Ortodoxă” și iconițe.

***

Sfântul locaş a fost ridicat între anii 1864-1868 în vremea păstoririi preotului Paraschiv Pârlogeanu. Începând cu anul 2009, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, biserica „Sfânta Treime – Smârda” a intrat într-un amplu proces de restaurare, iar în anul 2015, în ziua praznicului Sfânta Treime, a fost târnosită.