EpiscopulNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

PREZENŢĂ CHIRIARHALĂ ÎN NOUA BISERICĂ A PAROHIEI COLIBAŞI

La data de 15 ianuarie 2023, Biserica Ortodoxă a sărbătorit pe Sfântul Ioan Colibașul în Duminica a XXIX-a după Rusalii. În noua biserică a Parohiei Colibaşi, cu hramurile Sfântul Ioan Colibașul, Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfintii Ap. Petru și Pavel, din Protopopiatul Hotarele, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului, Preasfinţitul Părinte Episcop Ambrozie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Preasfinţia Sa a oferit părintelui Mihalache Sorin, parohul bisericii și părintelui coslujitor Vlădescu Adrian, cărți și mai multe daruri. De asemenea, credincioşilor, ierarhul le-a dăruit pastorala prilejuită de Praznicul Naşterii Domnului, ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă” și iconițe.

La final,  a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii trecuţi la cele veşnice.

 

Construcţia noii biserici din localitatea Colibaşi, jud. Giurgiu, a început în anul 2009, iar în prezent, cu sprijinul autorităţilor locale şi al credincioşilor, sfântul locaş este finalizat și împodobit cu pictură.

 

SFÂNTUL IOAN COLIBAȘUL