MĂNĂSTIREA „IZVORUL TĂMĂDUIRII”- DRUGĂNESCU ÎN DUMINICA a VI-a DUPĂ RUSALII

Duminică, 1 august 2021, Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din lemn a Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” – Drugănescu, care are ca ocrotitori pe „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, pe „Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache” și pe „Sfântul Teodor Tiron”.

Acest așezământ monahal se află în incinta Centrului Pastoral – Cultural Gavril Drugănescu al Protopopiatului Bolintin din localitatea Florești-Stoenești, județul Giurgiu.

În cuvântul de învățătură rostit, Chiriarhul a vorbit despre minunea vindecării slăbănogului din Capernaum și despre postul care începe, al Adormirii Maicii Domnului.

Cu acest prilej, pentru bucuria duhovnicească a credincioşilor prezenți a fost adusă spre închinare Icoana Maicii Domnului – Prodromița, copie lucrată la Sf. Munte Athos, de la Noua Catedrală Episcopală ,,Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Giurgiu.

La final, credincioșii prezenți au primit din partea Ierarhului lor iconițe și ultimul număr al revistei ,,Familia Ortodoxă”.






