AnunțEpiscopulNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI ȘI SLĂVITULUI PROROC ILIE TESVITEANUL | SLUJIRE ARHIEREASCĂ LA PAROHIA CLEJANI DIN PROTOPOPIATUL MIHĂILEȘTI

Astăzi, 20 iulie 2020, la sărbătoarea Sfântului și slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor adunați la biserica cu hramul „Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Clejani din Protopopiatul Mihăilesti.

Cu acest prilej, Întâistătătorul eparhiei noastre a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în biserica parohială, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

Pentru bucuria duhovnicească a credincioşilor prezenți a fost adusă spre închinare Icoana Maicii Domnului – Prodromița, copie lucrată la Sf. Munte Athos, de la Noua Catedrală Episcopală ,,Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Giurgiu.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preasfinția Sa a rostit un folositor cuvânt de învăţătură despre viaţa pilduitoare a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, pildă de credinţă în Dumnezeu şi rugăciune fierbinte pentru oameni: „Este sărbătoare mare şi sfântă aceasta, la mijloc de vară, pentru că întotdeauna, în ziua de 20 iulie a fiecărui an, cinstim pe Sfântul şi slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul, omul lui Dumnezeu, mare Prooroc al Celui Preaînalt şi apărător al legilor sfinte strămoşeşti. Despre acest bineplăcut lui Dumnezeu şi ales de El să-i fie apărător al legilor sfinte, aflăm din paginile Sfintei Scripturi”. 


În continuare, Ierarhul nostru a sfințit Altarul de vară și o cișmea construite în curtea bisericii.

La final, PS Ambrozie i-a felicitat pe părintele Daniel Cristea, parohul bisericii, precum și pe părintele coslujitor Ciocan Costel, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată.

La rândul său, părintele Daniel Cristea, parohul bisericii, a mulțumit preoților și credincioșilor prezenți pentru participarea la acest eveniment important din viața parohiei Clejani și a oferit Preasfințitului Părinte Episcop Dr. Ambrozie o cruce de binecuvântare, o icoană a Sf. Arhangheli Mihail și Gavril și un buchet de flori.

La eveniment au fost prezenti, pe lângă credincioși și autorități locale, domnul Florin Nidelea, primarul comunei Clejani, precum și domnul Șerban Crăciunescu, director la Direcția județeană pentru cultură, culte și patrimoniu  Giurgiu.

Toți cei prezenți au primit, din partea Chiriarhului lor, iconițe și ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă”.