SĂRBĂTOAREA SF. APOSTOL ANDREI | SLUJIRE ARHIEREASCĂ ÎN PAROHIA VĂRĂȘTI, PROTOPOPIATUL HOTARELE
Sâmbătă, 30 noiembrie, Biserica Ortodoxă l-a cinstește pe Ocrotitorul României, Sfântul Apostol Andrei.
Cu acest prilej, Întâistătătorul eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Vărăști, biserică cu hramurile Sf. Ierarh Nicolae și Sf. Mucenic Gheorghe, Protopopiatul Hotarele.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Cantia Ionel Adrian a fost hirotonit preot pe seama bisericii cu hramul „Sfânta Treime” din Parohia Zboiu, Protopopiatul Hotarele. De asemenea, Ierarhul nostru a hirotesit îndru arhidiacon, pe părintele diacon Deianu George Marian și pe părintele diacon Cătălin Adrian Nița.
În cuvântul de învățătură, PS Ambrozie a arătat că Sf. Andrei a fost „cel Întâi Chemat” la apostolie de către Mântuitorul Hristos și, la rându-i, a chemat pe mulți la dreapta credință, într-o bogată activitate misionară ce l-a purtat până la gurile Dunării si la malurile Mării Negre.
Credincioşii prezenţi au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaştele Sf. Nectarie de la Eghina, precum și la Icoana cu părticele din moaștele Sf. Ierarh Ioan Maximovici aduse de la Mănăstirea Sf. Ioan Rusul din localitatea Slobozia, dar și la icoana Sf. Andrei .
În semn de aleasă prețuire, Chiriarhul locului l-a felicitat pe părintele Oprea Robertino, parohul bisericii și protopop al Protopopiatului Hotarele, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată și pentru lucrările făcute la sfânta biserică, oferindu-i o bederniță, precum și cărți și albume, iar părintelui secretar Adrian Dima i-a oferit o bedernița cu crucea patriarhală.
Totodată, domnul Măhălean Adrian, primar al comunei Vărăști, a primit icoana Maicii Domnului și albume ca recunoaștere pentru ajutorul adus la înfrumusețarea bisericii.
Preasfințitul Ambrozie a binecuvântat pe credincioșii prezenți, oferindu-le ultimele numere ale revistelor Familia Ortodoxă, Lumea Credinței, precum și iconițe.
***
Biserica cu hramurile Sf Nicolae și Sf MC Gheorghe s-a zidit între anii 1936-1946. Pictura bisericii s-a sfințit în data de 3 noiembrie 1946 având pictura în frescă.