Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul sărbatorit la Mănăstirea Buna Vestire

În Duminica a XXIV-a după Rusalii, la data de 9 noiembrie 2025, creştinii ortodocşi l-au sărbătorit pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în altarul de vară de lângă biserica Mănăstirii „Buna Vestire” din Protoieria Bolintin, cu ocazia sărbătoririi celui de-al doilea hram al mănăstirii, închinat Sf. Ierarh Nectarie.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinția Sa a vorbit despre viaţa aleasă a Sfântului Ierarh Nectarie al Pentapolei, care a trăit ca un înger în trup, iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul şi milostenia.

În continuare, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a oferit Părintelui Protos. Mina Străinu, starețul mănăstirii, mai multe daruri și l-a felicitat pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată. Credincioşii prezenţi s-au putut închina la părticele din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, păstrate în biserica mănăstirii.

Din partea Chiriarhului, credincioșii prezenți au primit ultimele numere ale revistei Familia Ortodoxă, precum și iconițe cu chipul Sf. Nectarie de Eghina.
***
Menţionată între vechile aşezări ridicate prin osteneala unor îmbunătăţiţi ai vieţii duhovniceşti, Mănăstirea Buna Vestire face parte din salba minunată de vetre ale Ortodoxiei româneşti. Rădăcinile aşezării merg adânc în istorie, secolul al XIV-lea fiind considerat ca început al existenţei vechii vetre monahale.





