DUMINICA DUPĂ ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI ÎN BISERICA SF. NICOLAE A VOIEVODALEI MĂNĂSTIRI COMANA

La Odovania praznicului Înălțării Sfintei Cruci, duminică, 21 septembrie 2025, Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului, Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Ambrozie a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat fiind de un ales sobor de preoți și diaconi, în biserica Sf. Nicolae a voievodalei Mănăstiri Comana din județul Giurgiu.
În cuvântul său de învățătură, Chiriarhul le-a vorbit credincioșilor prezenți despre semnificația Sfintei Cruci, explicându-le legătura dintre Sfânta Cruce și Mântuitorul Iisus Hristos.
După cuvântul de învățătură, Ierarhul l-a felicitat pe părintele Arhim. Mihail Muscariu, starețul mănăstirii, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată și a îndemnat credincioșii să fie alături de obștea mănăstirii și să contribuie la lucrările de pictură ce se execută acum la biserica mănăstirii.
Credincioşii prezenţi au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, păstrate în biserica mănăstirii, la Icoana Sf. Ierarh Nicolae cu ferecătură argintată, precum și la sfânta icoană “Călăuzitoarea “ sau “Odighitria “, adusă din Mănăstirea Vatopedu a muntelui Sfânt Athos.
La final, toți cei prezenți au primit din partea Ierarhului lor ultimele numere ale revistei „Familia Ortodoxă”, iconițe și cruciulițe.