SFINȚIREA BISERICII DIN PODUL DOAMNEI

În data de 18 mai 2025, Biserica Ortodoxă s-a aflat în Duminica a V-a după Paști, biserica din localitatea Podul Doamnei, Protopopiatul Mihăilești, județul Giurgiu, a fost resfințită de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, primind pe lângă hramul istoric al Sfinților Împărați Constantin și Elena și hramul Sfintei Sabina.
Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie din această zi au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, alături de un ales sobor de preoți și diaconi.
Întâistătătorul Episcopiei Giurgiului l-a felicitat pe părintele Bîgu Sergiu, parohul bisericii, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată și i-a oferit părintelui mai multe daruri.
Părintele Sergiu Bîgu, parohul bisericii și părintele Silviu Bucșăneanu de la parohia Malu Spart, au primit din partea Chiriarhului „Ordinul Sf. M. Mc. Gheorghe” și diplome de recunoștință.
Toți cei prezenți au primit târnoseală, iconițe, Pastorala Preasfinției Sale la Sfintele Paști „ÎNVIEREA DOMNULUI – ÎMPĂCAREA OMULUI CU DUMNEZEU” și ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă”.
Biserica din localitatea Podul Doamnei, Protopopiatul Mihăilești, județul Giurgiu, cu hramul istoric al Sfinților Împărați Constantin și Elena a fost construită în anul 1873 și mai fusese sfințită acum o sută de ani, în anul 1925.