Duhovnici și sfinți mărturisitori români – din închisorile comuniste în calendarul Bisericii Ortodoxe Române!

În data de 3 aprilie 2025, la Ateneul „Nicolae Bălănescu” din Giurgiu, cu binecuvântarea Prea Preasfințitului Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a avut loc Conferința Duhovnici și sfinți mărturisitori români – din închisorile comuniste în calendarul Bisericii Ortodoxe Române!, eveniment organizat de Sectorul Cultural al Episcopiei Giurgiului în parteneriat cu Centrul Cultural Local „Ion Vinea” al Primăriei Municipiului Giurgiu.
Prima prelegere a fost susținută de către Dl Dr. Marius-Ștefan Ciulu, Inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a vorbit „Despre Sfinți și Sfințenie în lumea contemporană”.
Cea de-a doua prelegere a fost susținută de către Dl Dr. Dragoș Ursu, Muzeograf în cadrul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, care s-a intitulat: „Mărturisind credința în vremea comunismului. Studiu de caz: părintele Liviu Galaction Munteanu, martir al Aiudului”.
Evenimentul a fost moderat de către Pr. dr. Silviu – Constantin Nedelcu, Consilier cultural în cadrul Episcopiei Giurgiului.
Sala a fost plină de elevi seminariști, profesori și preoți interesați de tematica conferinței.
În final a luat cuvântul și Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, care a mulțumit vorbitorilor și organizatorilor evenimentului.