Simpozionul Național ”Mănăstirea Strâmbu-Găiseni, monument de cultură și credință românească”
În data de 28 septembrie 2024, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la Mănăstirea Găiseni s-a desfășurat cea de-a patra ediție a ”Simpozionului Național Mănăstirea Strâmbu-Găiseni, monument de cultură și credință românească”.
Comunicările susținute au aparținut unor persoane consacrate deja în domeniul cercetării istorice și literare: arhim. Dr. Mihail Muscariu, exarhul mănăstirilor din Eparhia Giurgiului, monahia Dr. Benedicta Moldovan, Dl. Dr. Laurentiu-Stefan Szemkovics, consilier în cadrul Arhivelor Nationale, Protosinghel Antim Motorga, starețul Mănăstirii Suiești, jud. Vâlcea, Drd. Vasile Grigore, directorul Editurii Sud, Dr. Marius Păduraru, cercetător științific gradul III, șef al Serviciului Muzeografie la Muzeul Județean Argeș, Prof. Dr. Nicolae Scurtu, Dr. Oana Mădălina Popescu, angajat al Bibliotecii Academiei Române, Prof. Univ. Dr. George Coandă, Universitatea Valahia, Târgoviște, Prof. Valentina Vasile, Emil Păunescu, Muzeul Județean Teohari Antonescu Giurgiu.
Egumen al Mănăstirii Găiseni în perioada 1857-1864 și unul dintre ocrotitorii acestui sfânt lăcaș, începând cu anul 2018, Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei și Sfântul Voievod Neagoe Basarab, cel de-al doilea ocrotitor al Mănăstirii Găiseni nu au lipsit de pe lista subiectelor dezbătute.