EpiscopulNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

SFÂNTA CUVIOASĂ XENIA SĂRBĂTORITĂ LA MĂNĂSTIREA „SF. IOAN RUSUL”

 

În data de 24 ianuarie 2024, când Biserica Ortodoxă a sărbătorit-o pe Sf. Cuvioasă Xenia, PreasfințituL Părinte Episcop Ambrozie,  împreună cu un ales sobor de preoțislujitori a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica Mănăstirii „Sf. Ioan Rusul” din comuna Slobozia, județul Giurgiu, cu prilejul prăznuirii ocrotitoarei sfântului așezământ.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a vorbit despre viața pilduitoare a Sfintei Cuvioase Xenia.

Ierarhul l-a felicitat pe Părintele Arhim. Teodor Șerban – vicar eparhial pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată, pe părinții membri ai permanenței eparhiale și pe mai mulți preoți merituoși, oferindu-le „Ordinul Sf. M. Mc. Gheorghe”  însoțit de câte o cruce pectorală. La rândul său , Părintele Arhim. Teodor Șerban a mulțumit preoților și credincioșilor prezenți pentru participarea la acest eveniment important din viața mănăstirii.

Credincioșii prezenți au avut bucuria de a se închina și la părticele din moaștele Sfântului Ioan Rusul, păstrate în  biserica mănăstirii.

La final, toți cei prezenți au primit din partea Ierarhului lor ultimele  numere ale revistei  „Familia Ortodoxă”, precum și iconițe, după care au luat parte la agapa frățească oferită de obștea mănăstirii cu prilejul hramului.

Mănăstirea „Sfântul Ioan Rusul” a luat ființă la sfârșitul anului 2008, pe ruinele unei foste unități militare a Poliției de Frontieră Giurgiu, fiind prima așezare monahală din țara noastră ridicată în cinstea acestui sfânt militar.