EpiscopulManastirea ComanaNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

MĂNĂSTIREA COMANA L-A PRĂZNUIT PE SFÂNTUL IERARH NICOLAE, OCROTITOR AL AȘEZĂMÂNTULUI MONAHAL

În data de 6 decembrie 2023, Biserica Ortodoxă l-a sărbătorit pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Cu această ocazie, numeroase lăcașuri de cult din Episcopia Giurgiului și-au sărbătorit hramul, printre acestea numărându-se și Mănăstirea Comana.

La sărbătoarea Sf. Ierarh Nicolae la voievodala Mănăstire Comana,  Sfânta Liturghie Arhierească a fost săvârșită de către Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, alături de un ales sobor de preoți și diaconi slujitori, care a binecuvântat credincioșii prezenți la hramul istoric al Mănăstirii.

Ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa şi lucrarea pilduitoare a Sfântului Ierarh Nicolae. Chiriarhul a subliniat că, pentru lucrarea sa filantropică, pentru generozitatea sa faţă de cei săraci, Sfântul Ierarh Nicolae a rămas în istoria Bisericii ca unul dintre cei mai iubiți sfinți, un model al milostivirii și al dăruirii.

Credincioşii prezenţi au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, precum și la Icoana Sf. Ierarh Nicolae cu ferecătură argintată, păstrate în biserica mănăstirii.

Ierarhul l-a felicitat pe părintele Arhim. Mihail Muscariu, starețul mănăstirii, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată, pe toți preoții participanți la Sfânta Liturghie Arhierească și i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți, oferindu-le pastorala prilejuită de Praznicul Naşterii Domnului, icoane, ultimele numere ale revistei Familia Ortodoxă.