EpiscopulPostPS Ambrozie

Sărbătoare la biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din localitatea Comana

La sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, joi, 14 septembrie 2023, Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului, Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Ambrozie a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din localitatea Comana, Protopopiatul Hotarele, ce își sărbătorește astăzi primul hram al bisericii, ce îi mai are ca ocrotitori și pe „Sf. Ioan Rusul” și „Sf. Cuv. Xenia”.

În cuvântul său de învățătură, Chiriarhul le-a vorbit credincioșilor prezenți despre semnificația praznicului Înălțării Sfintei Cruci, explicându-le legătura dintre Sfânta Cruce și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Tot astăzi, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii sfantului locaș trecuți la cele veșnice.

Ierarhul l-a felicitat pe părintele Toader Alexandru, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată, oferindu-i o frumoasă icoană și o cruce de binecuvăntare, iar părintele paroh a mulțumit Ierarhului pentru bucuria de a sluji în această parohie, precum și pentru cuvântul de folos duhovnicesc.

Întâistătătorul eparhiei i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți, apoi le-a oferit ultimul număr al revistei Familia Ortodoxă și iconițe. Credinciosii prezenți au avut bucuria de a se închina la o părticică din moaștele Sf. Ioan Rusul și ale Sf. Matrona din Moscova, aflate spre închinare în această sfântă biserică.