EpiscopulNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

DUMINICA DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI LA PAROHIA PUȚU GRECI

La data de 8 ianuarie 2023, în Duminica după Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Ambrozie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul Sf. M. Mc. Dimitrie din parohia Puțu Greci, biserică ce a fost construită în anul 1933.

Cu acest prilej, Chiriarhul a ținut  un cuvânt de învățătură în care a explicat sensurile duhovnicești ale pericopei evanghelice de la Sf. Evanghelist Matei citită la Sfânta Liturghie.

Această duminică, după prăznuirea Botezului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, anunță încheierea zilelor de sărbătoare care au prilejuit și un bilanț sufletesc, au dovedit prin aceasta și măsura evlaviei credincioșilor față de păstrarea rânduielilor bisericești și a tezaurului datinilor poporului nostru binecredincios, a încheiat Întâistătătorul Episcopiei Giurgiului.

Ierarhul l-a felicitat pe părintele Eduard Dumitrache, parohul bisericii, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată și i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți, oferindu-le ultimele numere ale revistei Familia Ortodoxă, pastorala prilejuită de Praznicul Naşterii Domnului, iconițe și calendare pe anul 2023, iar copiilor, dulciuri și materiale didactice. La rândul său , părintele Eduard Dumitrache, parohul bisericii, a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop, preoților și credincioșilor prezenți pentru participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

DUMINICA DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI