AnunțEpiscopulNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

SFÂNTUL MARE MUCENIC DIMITRIE, IZVORÂTORUL DE MIR

BINECUVÂNTARE ARHIEREASCĂ LA BISERICA DIN LOCALITATEA PUȚU GRECI

În ziua de 26 octombrie 2021, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Mare Mc. Dimitrie, izvorâtorul de mir, Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica din localitatea Puțu Greci, comuna Greaca, protopopiatul Hotarele, biserică ce a fost construită în anul 1933.

Cu acest prilej, în cuvântul de învățătura rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Episcopiei Giurgiului a vorbit despre Sfântul Dimitrie, izvorâtorul de mir, despre viaţa sa şi despre modelul de viață pe care îl reprezintă.

Pentru bucuria duhovnicească a credincioşilor au fost aduse spre închinare Icoana Maicii Domnului de la Letca Nouă, părticele din Moaștele Sfântului Ioan Rusul de la Mănăstirea „Sf. Ioan Rusul” din comuna Slobozia, județul Giurgiu, precum și părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie aduse de la Mănăstirea Comana.

Tot astăzi a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii sfântului locaș trecuți la cele veșnice.

Ierarhul l-a felicitat pe părintele Eduard Dumitrache, parohul bisericii, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată și pentru lucrările făcute în sfânta biserică oferindu-i mai multe lucruri folositosre în activitatea pastorală din parohie. De asemenea, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți, oferindu-le icoane și ultimele numere ale revistei Familia Ortodoxă. La rândul său, părintele Eduard Dumitrache, parohul bisericii a mulțumit Preasfinţitului Părinte Dr. Ambrozie, oferindu-i un engolpion și o cruce pectorală, iar credincioșilor prezenți le-a mulțumit pentru participarea la acest eveniment din viața Parohiei din Puțu Greci.