EpiscopulNoutățiPS Ambrozie

PAROHIA DĂIŢA DIN PROTOPOPIATUL GIURGIU ŞI-A SĂRBĂTORIT CEL DE-AL DOILEA HRAM – „Sf. CUVIOS SILUAN ATHONITUL”

Astăzi, 24 septembrie 2021, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, biserica Parohiei Dăiţa din comuna Daia, Protopopiatul Giurgiu, şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram.

Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica ,,Sf. M. Mc. Gheorghe” şi ,,Sf. Cuv. Siluan Athonitul” , înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învăţătură, Întâistătătorul eparhiei a vorbit despre viaţa pilduitoare a Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, care, la vârstă de 26 de ani, intră în mănăstirea rusească a ,,Sfântului Mucenic Pantelimon” (Russikon). Cuviosul Siluan face parte din acei rari sfinţi creştini care primesc încă de la începutul căii lor ascetice arătarea desăvârşită a harului lui Dumnezeu. Sfârşitul pământesc al Sfântului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniştit şi smerit ca întreaga sa viaţă de călugăr. După o scurtă suferinţă (8 zile), perfect lucid, senin şi cufundat în rugăciune, se stinge uşor în noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce în paraclisul infirmeriei se cânta Utrenia.

Credincioşi prezenți au avut posibilitatea să se închine la Icoana Maicii Domnului – Prodromița, copie lucrată la Sf. Munte Athos, de la Noua Catedrală Episcopală ,,Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Giurgiu, Icoana Sfântului Constantin Brâncoveanu, care adăpostește părticele din Sfintele Sale Moaşte, de la biserica Sfinților Martiri Brâncoveni din Giurgiu, părticele din Moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina (Grecia), vindecătorul de cancer, aduse de la biserica Sf. Gheorghe nou din Giurgiu, precum și la o părticică din moaștele ,,Sf. Cuv. Siluan Athonitul” ce se află spre închinare în biserica parohiei.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a sfințit o nouă icoană a Maicii Domnului ce va rămâne în această sfântă biserică.

Tot astăzi a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii sfantului locaș trecuți la cele veșnice.

În continuare, Ierarhul a apreciat activitatea pastoral-misionară şi administrativă desfăşurată de Pr. Paroh Călin Mihai.

De asemenea, credincioşii prezenţi au primit iconiţe cu chipul Sfântului Siluan Athonitul şi revistele „Familia Ortodoxă”, și ,,Lumea Credinței’’.