EpiscopulNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

DUMINICA A IV – A DUPĂ SFINTELE PAȘTI (a slăbănogului) ȘI TAINA SF. BOTEZ ÎN BISERICA „ÎNĂLȚAREA DOMNULUI” DIN GIURGIU

În data de 23 mai 2021, în Duminica a IV-a după Sfintele Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda), Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Înălțarea Domnului” din municipiul Giurgiu.

Cu prilejul slujirii arhierești a fost sfințit noul sfânt chivot al bisericii dăruit de un grup de enoriași ai parohiei.

Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură în care a explicat sensurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică, spunând despre aceasta că este o Evanghelie a comuniunii, pentru că datorită ei învățăm să purtăm de grijă unii față de alții, să trăim ca frații, să nu lăsăm pe nimeni în izolare, în singurătate, să nu lăsăm pe nimeni așa cum a fost lăsat acel slăbanog care, timp de 38 de ani, n-a gasit un om care să-l ajute.

Să luăm pilda acestei duminici ca leac împotriva deznădejdii și întărire a răbdării și credinței, învățând de la cel ce odinioară a fost slăbănog, faptul că Hristos este întotdeauna aproape pentru a vindeca singurătatea și a întâmpina dorința noastră de a ne vindeca de rănile trupului și ale sufletului, a încheiat Întâistătătorul eparhiei.

Giurgiuvenii prezenți au avut posibilitatea sa se inchine si la o parte din moastele Sfintei Mucenite Sabina, ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni, aflate spre inchinare in Biserica „Inaltarea Domnului”, dar și la  Icoana Maicii Domnului – Prodromița, copie lucrată la Sf. Munte Athos, adusă de la Noua Catedrală Episcopală ,,Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Giurgiu.

După oficierea Sfintei Liturghii, în biserica „Înălțarea Domnului”, Întâistătătorul Eparhiei a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru fiica părintelui Alexandru Stroe, preot slujitor în această biserica.

Cu acest prilej, Ierarhul a arătat importanța duhovnicească a Tainei Sfântului Botez, care înnoiește spiritual pe cel botezat prin harul Sfintei Treimi: „Taina Sfântului Botez reprezintă poarta de intrare în creștinism prin care se realizează comuniunea deplină între credincios și harul Duhului Sfânt”.

La final, Chiriarhul  a felicitat pe părintele Alexandru Stroe și pe doamna preoteasă Andra Valentina, cu prilejul acestui moment important al încreștinării fiicei lor, care a primit numele Maria Nectaria Mădălina. De asemenea, Întâistătătorul Episcopiei Giurgiului a oferit nașilor noii botezate, părintele protopop Lucian Ștefan și doamnei preotese Mădălina Ștefan, o icoană cu chipul Maicii Domnului.

Credincioșii prezenți au primit iconițe, Pastorala la Învierea Domnului – 2021, a Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie, intitulată ”ÎNVIEREA DOMNULUI – SĂRBĂTOAREA VIEŢII ŞI A NEMURIRII”, iconițe, precum și ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă”.