AnunțEpiscopulNoutățiPS AmbrozieSărbătoare

DUMINICA A XVII-A DUPĂ RUSALII LA BISERICA „ÎNĂLŢAREA DOMNULUI” DIN MUNICIPIUL GIURGIU

În data de 14 februarie 2021, când Biserica Ortodoxă se află în Duminica a XVII-a după Rusalii, credincioşii au luat parte la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoţi și de diaconi, la Biserica cu hramul Înălțarea Domnului (Eroilor) din municipiul Giurgiu.

În cuvântul său de învățătură, Chiriarhul nostru a evidențiat exemplul de credință puternică și de rugăciune stăruitoare al femeii cananeence, despre care ne-a vorbit Sfântul Evanghelist Matei, în pericopa citită astăzi, la Sfânta Liturghie.

Mesajul Evangheliei de astăzi pe care se cuvine să-l reținem este acela că Mântuitorul Hristos, pe lângă credință, apreciază rugăciunea stăruitoare, adică pe aceea făcută cu insistență, însă nu pentru că nu ne-ar auzi, ci pentru că dorește să ne țină într-o permanentă legătură spirituală cu El”, a precizat Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie.

Preasfințitul Părinte Ambrozie a dăruit preoților slujitori, dar și măicuțelor prezente câte o frumoasă icoană.

Giurgiuvenii prezenti au avut posibilitatea sa se inchine si la o parte din moastele Sfintei Mucenite Sabina, ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni, aflate spre inchinare in Biserica „Inaltarea Domnului”, dar și la  Icoana Maicii Domnului – Prodromița, copie lucrată la Sf. Munte Athos, adusă de la Noua Catedrală Episcopală ,,Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Giurgiu.

La final, toți cei prezenți au primit din partea Ierarhului lor ultimele numere ale revistei „Familia Ortodoxă” și iconițe.