SFÂNTA CUVIOASĂ XENIA SĂRBĂTORITĂ LA BISERICA DIN COMUNA MÂRSA, JUDEȚUL GIURGIU
În data de 24 ianuarie 2021, la Duminica a XXXI-a după Rusalii, când Biserica Ortodoxă a sărbătorit-o pe Sf. Cuvioasă Xenia, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica din Parohia Mârșa, cu hramul „Sfântul Nicolae”, din Protopopiatul Bolintin.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenţi, Preasfinția Sa a vorbit despre viața pilduitoare a Sfintei Cuvioase Xenia.
Cunoscută ca fiind „nebună pentru Hristos”, Sfânta Xenia a ales calea sfințeniei după ce soțul ei a murit de tânăr, în timpul unei petreceri, fără a se fi spovedit. A suportat bătaia de joc a rudelor și a străinilor care o vedeau umblând pe străzi, îmbrăcată în hainele soțului, după ce și-a dat săracilor toată averea, inclusiv casa în care locuia. Mai târziu însă, oamenii au priceput că ea era de fapt omul lui Dumnezeu, având daruri mari și fiind făcătoare de minuni, a subliniat Preasfințitul Părinte Ambrozie.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite rugăciuni de pomenire pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pentru Mitropoliții Nifon Rusăilă al Țării Românești și Sofronie Miclescu al Moldovei și pentru toți cei care au contribuit la Unirea Principatelor Române, precum și pentru ctitorii și părinții trecuţi la cele veşnice.
Pentru bucuria duhovnicească a credincioşilor a fost adusă spre închinare Icoana Maicii Domnului – Prodromița, copie lucrată la Sf. Munte Athos, adusă de la Noua Catedrală Episcopală ,,Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Giurgiu.
Ierarhul l-a felicitat pe părintele Manea Ion Viorel pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată oferindu-i o frumoasă cruce pectorală și i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți, oferindu-le pastorala prilejuită de Praznicul Naşterii Domnului, icoane, ultimele numere ale revistelor Familia Ortodoxă. La rândul său , părintele Manea Ion Viorel a mulțumit preoților și credincioșilor prezenți pentru participare.
Preasfinţitul Părinte Ambrozie a săvârsit Taina Sfântului Botez pentru pruncul Vladimir Ștefan, al doilea fiu al părintelui paroh Manea Ion Viorel.
Biserica din Parohia Mârșa, cu hramul „Sfântul Nicolae” din Protopopiatul Bolintin a fost construită în anul 1887.