PRAZNICUL „INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI” SĂRBĂTORIT LA BISERICA PAROHIEI CĂSCIOARELE, PROTOPOPIATUL BOLINTIN

În 21 noiembrie 2020, la slăvitul praznic al Intrării Maicii Domnului în Biserică, Vovidenia, a fost prilej de mare bucurie duhovnicească pentru enoriașii Parohiei Căscioarele, Protopopiatul Bolintin, care își sărbătoresc hramul.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre importanța praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, subliniind rolul covârșitor al Preacuratei Fecioare Maria în istoria mântuirii neamului omenesc, ca Maică a Domnului, Născătoare de Dumnezeu și Maică a Bisericii.
În continuare, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii trecuţi la cele veşnice.
Pentru bucuria duhovnicească a credincioşilor a fost adusă spre închinare Icoana Maicii Domnului de la Letca Nouă, care a primit ferecatură de argint , filigran si pietre scumpe.
Chiriarhul nostru a mulțumit părintelui Alexandru Mirel Lăudat, pentru amplele lucrări făcute în curtea bisericii și pentru buna organizare a hramului, hirotesindu-l iconom stavrofor, felicitându-l și pentru activitatea duhovnicească. La rândul său, părintele i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie, oferindu-i un frumos coș cu flori.
La final, toți cei prezenți au primit iconițe, ultimele numere ale revistei Familia Ortodoxă, dar si pachete cu alimente neperisabile, în cinstea hramului.
Biserica Vovidenia a apartinut fostei manastiri Cascioarele și a fost construită in anul 1431, fiind apoi renovată in 1725 si 1753. In biserica se pastreaza pietre funerare din sec. XVI, intre care piatra de mormant a stolnicului Neagoe, datand din anul 1504.