AnunțEpiscopulîndemnNoutățiParintele Arsenie BocaPS AmbrozieSărbătoare

28 NOIEMBRIE 2019 | PĂRINTELE ARSENIE BOCA A FOST COMEMORAT ÎN LOCALITATEA GIURGIUVEANĂ DRĂGĂNESCU

Astăzi, 29 noiembrie 2019, părintele Arsenie Boca a fost comemorat în localitatea giurgiuveană Drăgănescu din orașul Mihăilești, cu ocazia împlinirii celor 30 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie în biserica Parohiei Drăgănescu din județul Giurgiu.

Cu acest prilej, Ierarhul nostru a rostit un cuvânt de învățătură despre viața și activitatea părintelui Arsenie Boca, spunând că a fost un slujitor al sfântului altar, un adevărat propovăduitor al Evangheliei, un mărturisitor al neamului și un luptător pentru apărarea dreptei credințe.

De asemenea, Părintele Episcop Ambrozie a mai spus că „având acest patrimoniu și aceste mărturii vii care ne vorbesc și astăzi, după 30 de ani de la trecerea părintelui Arsenie Boca la cele veșnice, să ne gândim la ceea ce el învăța, la ceea ce ne-a lăsat scris și să protejăm această pictură deosebită, care este o mărturie a credinței și mai ales a experiențelor ascetice pe care părintele le-a avut„.

Pentru bucuria duhovnicească a credincioşilor au fost aduse spre închinare părticele din moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina (Grecia), vindecătorul de cancer, aduse de la Schitul Acoperământul Maicii Domnului de la Varlaam, fragment din moaștele Sf. Arsenie Capadocianul, precum și la moastele Sf. Ierarh Ioan Maximovici aduse de la Mănăstirea Sf. Ioan Rusul din localitatea Slobozia, Giurgiu.

După slujba de pomenire, Episcopul Giurgiului a oferit părintelui Petcu Lucian, parohul bisericii, un Ceaslov ilustrat, mai multe cărți duhovnicești, iar doamnei preotese o Psaltire. Chiriarhul le-a dăruit credincioșilor iconițe ce reproduc pictura Părintelui Arsenie Boca și ultimul număr al revistei Familia Ortodoxă.

În continuare, a avut loc Conferința de toamnă care a reunit preoții din Protopopiatul Mihăilești.

În cadrul conferinței au fost aduse în discuție și probleme curente cu care se confruntă preoții din parohiile Protopopiatului Mihăilești, insistându-se asupra continuării activității administrativ-gospodărești, social filantropice și culturale la nivelul fiecărei parohii și a fost vernisată o expozitie cu documente și fotografii vechi, de la începutul secolului XX, din Episcopia Giurgiului.

***
Ridicată în anul 1870, Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din localitatea Drăgănescu, județul Giurgiu, este foarte strâns legată de marele duhovnic al secolului XX, părintele Arsenie Boca. Din 1968, aici timp de 15 ani părintele Arsenie a realizat pictura acestui sfânt locaș. Deși a respectat liniile generale ale erminiei bisericești, părintele Arsenie a inserat elemente cu un vădit conținut catehetic, adaptat la cerințele și problemele oamenilor contemporani. De asemenea, scenele sunt însoțite de pasaje biblice sau de cuvinte ale părintelui, ziditoare pentru toți cei ce trec pragul acestei biserici.