Episcopia Giurgiului
Prea Sfintitul Parinte Dr. AMBROZIE - Intaiul Episcop al Giurgiului
Episcopia Giurgiului
Catedrala episcopală cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din municipul Giurgiu
Protoierii - Episcopia Giurgiului
Mănăstiri - Episcopia Giurgiului
Seminar
Noutăţi - Episcopia Giurgiului
Judeţul Giurgiu
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Contact Episcopia Giurgiului
Episcopul Administraţia Eparhială Catedrala Episcopală Protoierii Mănăstiri Invăţământ Teologic Noutăţi Giurgiu Opera Social Filantropică Activitate Culturală Muzeul Eparhial Legături Contact
           

 

Sectiune Media
Secţiune Media

 

Calendar Creştin-Ortodox
Calendarul Crestin Ortodox 2009

 

Sfanta Scriptura Biblia
Sfânta scriptură sau Biblia

 

Învăţătura
Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă

 

Patriarhia Romana
Site-ul oficial al Patriarhiei Române

 

Untitled Document

MÂINE, 10 FEBRUARIE, ÎN SÂMBĂTA DINAINTEA DUMINICII ÎNFRICOŞĂTOAREI JUDECĂŢI - MOŞII DE IARNĂ




În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, credincioşii aduc la Biserică ofrande pentru sufletele celor dragi trecuți la Domnul. Astfel, în bisericile şi cimitirele ortodoxe se va face mâine, 10 februarie 2018, pomenirea tuturor celor adormiţi. Această zi mai este cunoscută în Biserica Ortodoxă și sub denumirea populară de Moşii de iarnă.


Sfinţii Părinţi au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiţi, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt şi cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepţii adormiţi. Pe de altă parte, sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii Mântuitorului Hristos.


Moşii de iarnă marchează începutul sâmbetelor morţilor, în număr de şapte, care se vor încheia sugestiv cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor.


Sâmbăta de Paşti, a opta la numărătoare, este una aparte, căci Mântuitorul Însuşi a murit cu trupul, urmând să învieze a treia zi, spre răscumpărarea neamului omenesc din moartea păcatului strămoşesc şi spre viaţa veşnică.


Biserica a rânduit în an două sâmbete mari, când se fac pomeniri mai ales pentru morţii care au murit pe neaşteptate: Moşii de iarnă (sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi) şi Moşii de vară (sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt). De asemenea, pomeniri pentru cei adormiţi se vor face în fiecare sâmbătă din Postul Mare.


Toate sâmbetele anului liturgic sunt închinate celor adormiți, precum şi tuturor sfinţilor, reprezentaţi de martiri, căci fiecare sâmbătă e în realitate o imitare a Sâmbetei Mari, iar moartea creştinilor e o icoană a şederii lui Hristos în mormânt. Sâmbetele anului liturgic sunt, aşadar, consacrate unei comemorări gene­rale, care nu diferă deloc în această privinţă de sâmbăta morţilor ce precedă Duminica Lăsatului de carne, cu excepţia faptului că aceasta din urmă e mai solemnizată şi consacrată exclusiv comemorării „tuturor părinţilor şi fraţilor creştini ortodocşi adormiţi de la începutul veacuri­lor". Această preocupare de a îmbrăţişa în aceeaşi comemorare totalita­tea timpului e o bună ilustrare a ceea ce am văzut cu privire la caracterul recapitulării şi sintezei timpului în Triod, înainte de a se identifica cu Adam pentru a antrena în mişcarea sa de convertire întreaga natură umană; candidatul la Postul Mare trebuie să anticipeze această trecere de la ipostasă la natură prin „memoria liturgică", recapitulând într-o singură zi multiplicitatea nedefinită a credincioşilor care au punctat cu existenţa lor cursul timpului.


După Nichifor Calist şi imnografii Triodului, această pomenire a tuturor celor adormiți a fost plasată în acest loc din pricina comemorării celei de-a Doua Veniri a lui Hristos în Duminica Lăsatului de carne. Adunarea în rugăciune a tuturor celor adormiți devine astfel imaginea marii adunări eshatologice a tuturor oamenilor, morţi şi vii, înainte de Jude­cată, această ultimă adunare corespunzând simetric diviziunii, şi distincţiei care a însoţit creaţia lumii:


„Doamne, Cel ce primeşti din cele patru margini ale lumii pe cei ce au adormit cu credinţă, în mare sau pe pământ, în râuri, în izvoare sau în lacuri şi în fântâni, pe cei ce s-au făcut mâncare fiarelor şi păsărilor şi târâtoarelor pe toţi îi odihneşte!".


E necesar ca atunci să se regrupeze toate treptele ierarhiei bisericeşti, precum şi cei ce au decedat în orice loc şi în orice împrejurare, pentru că întreaga Biserică reunită în rugăciune să poată îndupleca dreptatea lui Dumnezeu prin invocarea milostivirii Lui.


„Odihneşte pe robii Tăi pe pământul celor vii, Doamne, de unde s-a depărtat durerea, întristarea şi suspinarea; iartă-le ca un Iubitor de oamenii cele ce în viaţă au greşit, că singur eşti fără de păcat şi Stăpân al celor morţi şi al celor vii!"


Această universalitate ar putea părea totuşi parţială, fiindcă ea nu-i cuprinde decât pe credincioşii ortodocşi şi nu se întinde la întreaga natură umană. Într-adevăr, potrivit canoanelor trebuie să ne rugăm pentru creştinii ortodocşi, vii sau adormiți, dat fiind că rugăciunea litur­gică presupune unitatea aceeaşi credinţă, ea însăşi expresie a naturii umane asumate şi restaurate în unica Persoană a lui Hristos.


„Pe cei ce au călătorit pe marea cea pururea furtunoasa a vieţii, învredniceşte-i să ajungă la limanul nestricatei Tale vieţi, Hristoase, pe cei ce au fost cârmuiţi în viaţă de dreapta credinţă!"


Această excludere a păgânilor şi ereticilor de la rugăciunea Bisericii nu este însă o lipsă de iubire, nici o încălcare a poruncii de a ne ruga pentru vrăjmaşii noştri, nici o tăgăduire a exemplului lui Hristos pe Cruce sau a întâiului mucenic Ştefan, care se rugau pentru călăii lor. Acest aspect universal al rugăciunii poate rămâne în rugăciunea privată a creştinului, dar numai cei credincioşi pot fi obiectul rugăciunii publice, pentru a evita scandalul şi pentru că, potrivit Apostolului, credincioşii nu pot fi înhămaţi împreună cu necredincioşii la un acelaşi car: „Căci ce legătură poate să fie între dreptate şi fărădelege, sau ce comuniune între lumină şi întuneric?". Rugăciunea pentru cei adormiți este posibilă în Biserică, fiindcă Hristos a biruit deja moartea prin moartea şi învierea Sa, iar omul e de acum potenţial eliberat.


„Hristos a înviat, dezlegând din legături pe Adam cel întâi zidit şi sfărâmând tăria iadului. Îndrăzniţi dar, toţi morţii, că s-a omorât moartea, s-a prădat şi iadul împreună cu ea şi a luat împărăţia Hristos, Cel ce S-a răstignit Şi a înviat. Acesta ne-a dăruit nouă nestricăciunea trupului; Acesta ne va scula şi pe noi şi ne va dărui învierea, şi de slava aceea va învrednici cu veselie pe toţi câţi cu credinţă neabătută au crezut într-Însul cu căldură".


Pentru creştini, moartea nu mai e decât un somn şi un moment „pascal" de trecere sau „mutare" la viaţa veşnică. De aceea, toate slujbele celor adormiți sunt cântate cu „Aliluia", care e „cântarea funebră" a creştinilor.


Rugăciunea pentru cei adormiți este şi ocazia de a dezvolta în această sâm­bătă, ca de altfel şi la slujba înmormântării sau în sâmbetele Octoihului, o meditaţie antropologică asupra naturii omului făcută după chipul lui Dumnezeu şi menită să se ridice spre asemănarea cu El, asupra demni­tăţii lui Adam mijlocitor între cer şi pământ, asupra căderii sale, a supu­nerii sale morţii şi a mântuirii lui în Hristos. Pe lângă aceasta, rugăciu­nea pentru morţi e prilejul pentru credincioşi de a se dedica adevăratei „filozofii", adică gândului la moarte şi meditaţiei asupra caracterului efemer al existenţei lor şi asupra deşertăciunii poftelor pământeşti.


Sâmbăta Morţilor nu reprezintă, aşadar, doar cadrul unei recapitulări a timpului şi a naturii umane în rugăciunea de mijlocire; ea are şi o dimen­siune de pedagogie duhovnicească, propunând credincioşilor să înainteze spre cunoaşterea lor înşişi prin meditaţia asupra „limitelor vieţii", trimi­ţând la recunoaşterea faptului că totul depinde numai de voinţa lui Dumnezeu. Aşa cum s-a arătat în partea I, gândul la moarte e un element indispensabil atât pentru a începe, cât şi pentru a continua viaţa ascetică, de aceea el îşi găseşte, graţie Sâmbetei Morţilor şi Duminicii Lăsatului de carne, un loc potrivit în perioada pregătitoare, împreună cu smerenia şi căinţa.


Sâmbăta Morţilor se înscrie în cateheza duhovnicească a Triodului graţie gândului la moarte, iar în teologia timpului perioadei pregătitoare prin evocarea eshatologică a umanităţii şi a concentrării timpului în rugă­ciunea pentru cei adormiți.



(Extras din Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, Ediția a III-a, trad. de diac. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2008)




Site realizat şi administrat de Gloria Grup - Consultanta in Sisteme de Management | Finantari Nerambursabile | Solutii IT & Imagine
Episcopul | Administraţia Eparhială | Catedrala Episcopală | Protoierii | Mănăstiri | Invăţământ Teologic | Noutăţi | Giurgiu | Opera Social Filantropică | Activitate Culturală | Muzeul Eparhial | Legături | Contact | Prima pagină
  Nr. vizitatori: 4626,
Copyright Episcopia Giurgiului - Biserica Ortodoxă Română